Bass player

Festivalul Woodstock e un reper cultural, un punct zero, daca nu chiar o revolutie. Woodstock a insemnat trei zile de pace si muzica, trei zile de Sex and Drugs and Rock ‘n’ Roll. A fost un fel de inmultire a painilor si a pestilor, dar fara componenta sacrala si cu diferente majore in privinta trairilor. Woodstock s-a nascut intr-o perioada-n care perceptele conservatoare erau dominante si America isi pierdea fiii in Vietnam. Woodstock a fost o declaratie de libertate si parte a revolutiei sexuale din anii ‘60. Pentru unii a fost, este si ramane ceva sfant, o referinta absoluta pentru libertate.

Pentru mine e altceva. E iluzia unei libertati imposibile, imaginea unor idealuri confuze si o poveste fara final fericit. Probabil ca unii vor spune ca mi-ar fi placut si mie nebunia de acolo. Probabil ca asa e, si mie mi-ar fi placut si m-ar fi luat valul revolutionar… Nu sunt extraterestru… cred ca as fi rezonat cu acel sentiment de libertate colectiva…

Sunt adeptul libertatii, in primul rand al libertatilor individuale, si inteleg nevoia unor momente majore in lupta pentru libertate. Unele forme de comuniune au o forta extraordinara de a aduce schimbari, atat la nivel mental, cat si la nivel spiritual si, indiferent de continut, “multi” inseamna si o forma de legitimizare.

Nu am intentia sa critic, dar mi se pare ca nu-i nimic extraordinar in a-ti da drumul de undeva de sus si a nu te opri pana nu te lovesti de pragul de jos. Pana la urma, e mai greu sa mentii un oarecare echilibru decat sa traiesti fara limite. Poate ca, de fapt, nu sunt doua cai viabile. Poate ca doar un singur drum ne duce acolo unde putem insemna ceva pentru copiii nostri, cei care-n 2019 ne vor cere bani sa mearga la a 50-a aniversare a festivalului…

Nu cred in Woodstock.
Imi pare rau…

Foto: nytimes.com