Imi plac oamenii consecventi, mai ales daca motivatiile lor nu au ca sursa prostia. Ii admir pe cei care pot sa vada dincolo de provocarile imediate si nu renunta sa faca binele, binele in care cred. Niste oameni dedicati s-au incapatanat sa fie prezenti pe piata media cu o revista de muzica tiparita chiar si-n 2010, cand unele reviste isi iau adio de la cititori, iar altele executa miscari de PR discutabile.

Sunete e un produs de tipar placut. Cat timp te infrupti din el, iti da senzatia ca traiesti intr-o societate normala, cu nevoi culturale firesti. Daca in timp ce-l citesti iti permiti sa si sorbi dintr-un vin bun, intins pe canapea, intr-o pozitie odihnitoare, risti sa uiti in ce zona a globului traiesti…

Chiar m-am gandit ca lipsa unei “literaturi pop” de specialitate, in acest caz, de muzica, spune multe despre pozitionarea culturala a unei societati. In cazul nostru, Sunete e exceptia, gura de aer intr-un mediu toxic. Probabil ca-i intr-o situatie la fel de incomoda ca si cineva care trebuie sa mearga urgent la WC, dar fotograful ii cere sa stea disciplinat in formatie si sa zambeasca. Spun asta pentru ca au renuntat la editarea lunara si o comit doar periodic.

Sper ca fatalismul din titlul ultimului CD Parazitii, “Tot ce e bun tre sa dispara”, sa nu atinga Sunete si nici pe cei carora le place un aer cultural ceva mai curat.

Din cate am inteles, Cehov a scris/spus ca “Daca ai o pusca pe scena, va trebui s-o folosesti!”, asa ca fugiti pana la unul dintre magazinele Inmedio si cumparati ultimul numar Sunete (Nr.66/Mai MMX), disponibil in comert de doua-trei zile*. Pe coperta: Eric Clapton.

Chiar daca nu e zi de nastere si chiar daca in era digitala ar putea suna cinic (dar nu este!): La Multi Ani, Sunete!

*cel putin, in Cluj…

Logo Sunete: http://revistasunete.ro/logo/
Coperta Sunete: Revista Sunete

Cu 17-18 ani in urma am cantat in trupa clujeana Delirium, formata din muzicieni cu experienta:

Vegh Oliver – chitara (inginer de sunet @ studioul Glas Transilvan)
Cristian Varga – tobe (inginer de ‘audio mastering’ @ Mastervargas)
? – bas > imi cer scuze, dar nu mai tin minte…

Atunci inca nu cantam la chitara bas – m-am ocupat de partea vocala.

Am inregistrat doua piese, dintre care una instrumentala.
Nu mai tin minte titlul piesei cu voce*… in orice caz, o puteti asculta mai jos…

*Oliver, te rog da-mi un semn de viata daca mai stii!

BASSPLAYER.RO: De pe locul pe care stau, pare ca Grimus umbla cu o delicatete si determinare aparte pe sarma, pe sarma alunecoasa a industriei muzicale romanesti. Miscarile voastre sunt elegante, de un echilibru rar, si nu ating nicio extrema. De unde provine acest echilibru si care este motivul consecventei in tot ce faceti?

VALI RAUCA: Multumim pentru perspectiva acrobatica asupra trupei noastre. In zilele noastre cel mai frecvent motiv de renuntare si demoralizare pare a fi imposibilitatea oamenilor de a gasi un sens mai profund al lucrurilor. Consider ca in aceasta trupa noi am gasit un sens care ne-a rebusolat si ne da culoare existentei. Cred ca aceasta este cea mai buna explicatie pentru consecventa si echilibrul mai mult sau mai putin fragil despre care vorbesti.

BASSPLAYER.RO: Sunteti printre primele trupe din Romania care nu au prea multe in comun cu zona Hard ‘n’ Heavy. Ati venit cu ceva nou pentru publicul autohton, cu un discurs rafinat, care isi are originile in rock-ul alternativ britanic. Unii spun ca sunteti Muse-ul romanesc, altii nu va compara dar va considera o formatie “intelectualista”, iar altii… pur si simplu va asculta, fara prea multe observatii… De fapt, Grimus din ce zona muzicala vine si in ce fel se integreaza in acest spatiu cultural?

V.R.: Grimus a pornit in primul rand dintr-o uriasa nevoie de exprimare. Nu stiam ce va iesi, cum va suna si in ce directie vom merge. Eu eram clar influentat de trupe de dincolo gen Radiohead, R.E.M, Placebo, Muse pentru ca aceasta era muzica pe care o ascultam obsesiv la momentul infiintarii trupei. Cu timpul mi-am largit mult mai mult orizontul si am descoperit foarte multe trupe din genuri diferite care m-au facut sa vad altfel lucrurile. In principiu oamenii catalogheaza in functie de reperele cu care se simt confortabili. De aceea am fost asemanati cu trupe de la Muse pana la Porcupine Tree. Indraznesc sa afirm ca daca toate trupele de mai sus nu ar fi existat, Grimus ar fi cantat aceeasi muzica pe care o stiti deja. Ne integram foarte bine in spatial cultural clujean, pentru ca acest oras are marele noroc de a fi un important centru universitar, oamenii sunt educati si deschisi la minte.

BASSPLAYER.RO: Dupa un an si jumatate de la lansarea primului vostru album, “Panikon“, ce parere ai despre el? In opinia ta, are minusuri? Ai schimba ceva?

V.R.: In primul rand imi doresc foarte tare sa vina cel de-al doilea album pentru ca stiu ca va fi mai bun decat primul. Normal ca acum vad mai clar toate minusurile Panikonului, dar fara aceasta etapa nu ar fi avut loc evolutia necesara ca noi sa ne dam seama de minusurile primului album. Oricum, in afara de unele aspecte de mixaj si de cateva tonuri de care nu sunt multumit, eu sunt mandru de acest album, in primul rand pentru veridicitatea mesajului transmis de fiecare piesa in parte.

BASSPLAYER.RO: Cum s-a produs intalnirea cu producatorul englez Adam Whittaker si care sunt obiectivele comune? In ce fel crezi ca va influenta colaborarea cu el viitorul trupei si ce urmeaza pentru Grimus?

V.R.: Adam a dat de noi pe myspace iar noi, crezand ca e vreun parlit, i-am ignorat mesajul vreo cateva luni, pana cand unul dintre noi i-a descoperit accidental portofoliul. Omul s-a oferit sa ne faca un nou mix la piesa In a Glimpse, ne-am convins ca stie ce face si am inceput colaborarea. Speram ca impreuna cu el sa scoatem un album care sa sune foarte bine, mai ales ca si la primul album am simtit uneori lipsa unui producator – o meserie cel putin ignorata la noi si extrem de respectata si banoasa la ei.

BASSPLAYER.RO: Este posibil sa existati (de exemplu) peste 5 ani fara sa fi intrat in circuitul european de concerte si festivaluri?

V.R.: Da, este posibil, mai ales ca tara noastra nu a prezentat niciodata vreun interes pentru scena muzicala internationala. E foarte greu, dar noul val de trupe din care facem parte si noi gen: Les Elephants Bizzares, Persona, Byron, The MOOoD, The Amsterdams, Kumm, ma face sa ma gandesc cu optimism la viitorul muzical al acestei tari.

BASSPLAYER.RO: Ce fel de relatie s-a dezvoltat cu mass-media on-line si off-line din tara? Sunteti multumiti de interesul presei fata de activitatea voastra?

V.R.: Pe parcurs am adunat foarte multe contacte si avem o relatie destul de buna cu reprezentantii presei, in special din Cluj-Napoca si Bucuresti. Din pacate insa, cele mai multe publicatii si posturi de televiziune promoveaza mult gunoi si situatia aceasta nu se va schimba prea curand, ceea ce ma face sa cred ca si nivelul de cultura pe plan national va stagna inca multa vreme.

BASSPLAYER.RO: Ce sfaturi ai da unei trupe tinere si care crezi ca sunt capcanele de evitat?

V.R.: Nu stiu ce sfat sa dau unei trupe tinere. Cred ca o reteta reusita consta intr-un dozaj optim de nebunie-creativitate-revolta-curaj-incredere-studiu-frustrare-sex-alcool-postinor-dulciuri-reinventare-nesomn.

Foto: Grimus World on Flickr

Anul trecut, prin iulie-august, am compus* si am inregistrat piesa “Superlove” ca sa particip la concursul de creatie muzicala Battle Of Songs, editia 2009. Am trimis-o si a ajuns in semifinala. Atat s-a intamplat.

Asculta piesa Superlove

In aprilie 2010 am aflat de pe monden.info ca “Astazi in cadrul emisiunii (…), Stefan Banica a lansat videoclipul piesei “Super Love“. Imediat dupa ce s-a lansat clipul in direct, pe site-ul oficial al artistului a inceput si campania “Super-Love” …”

Vezi videoclipul piesei Super-Love – Stefan Banica Jr.

Stirea m-a surprins.
Probabil ca titlul quasi identic e doar o coincidenta.
Poate ca acelasi Dumnezeu ne inspira…
God knows…

*muzica, orchestratie & text

Piesa “Superlove” a fost inregistrata la UCMR-ADA printr-o Declaratie Muzicala datata 15/08/2009.

Imagine: istockphoto.com

In Romania, pana-n ‘89 nu exista acces la informatii pentru ca nu existau informatii pe piata. Azi exista acces la informatii, dar, din punct de vedere calitativ, nu exista o structurare ierarhica si nici o contextualizare clara. Cele doua lipsuri nu tin de o anume zona geografica, ele sunt globale.

…CARE INFORMATII?!

Informatiile de calitate sunt legate de o autoritate. Daca ne gandim la muzica – o nisa -, aceasta autoritate poate fi un profesionist (compozitor, muzicolog, instrumentist, dirijor, profesor etc.) sau o institutie (scoala/academie de muzica, editura, revista de specialitate, asociatie, un producator de instrumente muzicale, un producator de aparatura studio etc.). Rezultatele cautarilor pe un anumit subiect sunt relevante din punct de vedere calitativ numai daca la identificarea sursei descoperim o autoritate.

LA BAS, CU CATE DEGETE CIUPESC CORZILE?… – un exemplu…

La basisti, intrebarea “Cu cate degete ar trebui sa ciupesc?” este destul de frecventa. Unii se folosesc de doua, altii de trei si altii de patru. Nu cred ca poate exista o “lege” in acest sens, dar, cu siguranta, pot exista recomandari. O recomandare este valoroasa daca provine de la o autoritate. Daca John Patitucci spune intr-un interviu ca doua degete sunt de ajuns pentru a acoperi orice nevoie in tehnica de ciupire, sfatul sau poate fi urmat fara retineri. Desigur, in acest caz, si alte optiuni pot fi la fel de viabile.

CE HARD- SI SOFTWARE SA-MI CUMPAR PT. UN HOME STUDIO?… – inca un exemplu, unul mai concret…

Daca vreau sa-mi construiesc un home studio pentru productie muzicala, pot avea dificultati in alegerea hard- si software-ului. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta si diversitatea parerilor (exprimate in recenzii, pe bloguri, pe forumuri s.a.m.d.) nu ma lasa sa ajung la concluzii pertinente, dar… stiu ca-mi place sound-ul Lady Gaga. Ea cu cine a lucrat la piesele de pe The Fame? Unul dintre producatori a fost RedOne. Pai… tocmai am intrat pe site-ul Apogee ca sa verific noutatile si am descoperit un interviu* cu RedOne… Wazzzup?!…

Conexiunile fiind facute, ajung pe YouTube unde RedOne spune ca “…less is better, less is more…” si ca nu prea are nevoie de mai mult decat de:

Macbook Pro,
Logic Studio,
Ensemble (+ Duet pt. calatorii) si
Oxygen MIDI Controller
+ monitoare

Concluzia: stiu ce-mi voi cumpara si evit investitiile nepotrivite pentru scopul meu.

Cred ca e important pe ce informatii ne bazam cand luam decizii care ne pot afecta pe termen lung, in “n” feluri. Daca sursa informatiei este o autoritate, riscul unei decizii nepotrivite (sau chiar proaste) se reduce considerabil…

*interviu RedOne: partile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 si 8

Foto: istockphoto.com

BASSPLAYER.RO: Esti basistul din The Marker, formatia-revelatie a lui 2009, cu care intr-un singur an ai parcurs un traseu impresionant. Cum te simti ca parte din acest “miracol”?

ANDREI PRODAN: Da, eu sunt basistul trupei The Marker, dupa cum ai spus, si care speram noi sa nu ramana “fomatia-revelatie” doar a anului 2009. Bine spus “miracol”, sunt foarte uimit si entuziasmat de ce se intampla cu noi. Am inceput de un an de zile si am reusit sa realizam destule pana acum si ne dorim ca lucrurile sa nu ramana aici.

BASSPLAYER.RO: De unde dragostea pentru bas? Cand si cum s-a intamplat apropierea de acest instrument?

A. P.: O sa sune ciudat, dar mie nu mi-a placut niciodata chitara bas, mi s-a parut un instrument ascuns intr-o formatie si greu de perceput de catre ascultatori. Am fost silit de tatal meu, daca nu e prea dur spus, sa invat la chitara bas pentru ca era nevoie sa completez o alta trupa. Ii multumesc pentru ca a fost consecvent cu mine atunci si nu m-a lasat in voia mediocritatii. Eram la varsta de 12 ani cand am invatat sa cant, atunci cand bataia mingii si joaca de-a “pac pac” iti ocupau tot timpul pana sa apara calculatorul si-n casa mea. Imi era foarte greu sa-mi las colegii din echipa de fotbal, stiind ca la ora 18.00 aveam intalnire cu profesorul meu particular de chitara. Pe atunci stiam si chitara acustica, acest lucru m-a ajutat sa pricep mult mai  usor cum functioneaza acest instrument numit bas. Iata ca usor, usor a venit si dragostea, cred ca mi s-ar fi potrivit pe atunci piesa “Choose to love” a trupei The Marker.

BASSPLAYER.RO: Din cate stiu, canti pe un Fender. De ce preferi aceasta marca si nu Music Man, Warwick, Yamaha sau alta? Ne prezenti basul tau?

A. P.: Daca as fi avut bani multi mi-as fi cumparat unul din fiecare brand, chiar daca Warwick-ul nu ma prea atrage cu aspectul sau si de Yamaha nu am avut parte. Music Man-ul mi s-a parut intotdeauna “fratele mai mic” al Fenderului, dar, dupa cum ti-am spus, nu m-a ajutat bugetul ca sa-i pot face o analiza mai indeaproape. Chitara pe care cant acum este, evident, un Fender, model American Vintage ‘57 Precison, construit in SUA. Nu prea pot spune multe despre ea pentru ca este foarte simpla, dar, exprimandu-ma mai direct, suna “de te-ndoaie”. Dupa cum spuneam, mie imi plac chitarele mai “vintage” si nu prea complicate de aceea intodeauna am adrmirat Fenderul, care prin simplitatea lui a fost si va ramane brandul de top in stilul pe care-l abordez cu trupa.

BASSPLAYER.RO: Cum functioneaza colaborarea cu Octav [Octav Capota, tobe, The Marker], a doua jumatate a sectiei ritmice? Care sunt aspectele muzicale carora le acordati o atentie deosebita?

A. P.: Evident, ca si basist, Octav e primul om la care sunt atent in timp ce cantam. Toata lumea a auzit de expresia “basul si cu toba mare” si e chiar adevarata. Daca aceste doua elemente nu sunt contopite in mod corect, automat dispare balansul trupei, iar tobele isi pierd muzicaliatea. In rest, incercam sa fim cat mai atenti unul la celalat in timpul cantatului si sa nu uitam ce am stabilit acasa.

BASSPLAYER.RO: Esti interesat si de alte zone muzicale? Daca ai avea oportunitatea, in ce zone stilistice te-ai aventura cu un alt proiect?

A. P.: Deocamdata nu prea am avut cand sa fiu interesat, pentru ca intotdeauna am iubit rock-ul si acest lucru mi-a cam pus “ochelari de cal”.

BASSPLAYER.RO: Din cate stiu, pentru The Marker exista si o calatorie spirituala si acest drum este legat de crestinism si de mediul evanghelic. Ce ne poti spune despre acest aspect? Este posibil ca succesul vostru sa fie consecinta unor vieti bine fundamentate din punct de vedere spiritual?

A. P.: Eu cred ca orice om, in orice domeniu, ar trebui sa aiba o viata bine fundamentata din punct de vedere spiritual. Trupa The Marker este si ne luptam sa fie bazata pe o platforma sanatoasa si necontaminata din punct de vedere spiritual, moral si restu’. Sucesul care ne-a urmarit si care ne va mai urmari se datoreaza absolut lui Dumnezeu.

BASSPLAYER.RO: Cum vezi viitorul The Marker? Poate exista optiunea ca formatia sa supravietuiasca exclusiv in Romania? Cat de importanta ar fi intrarea pe noi piete muzicale, in primul rand, cele europene?

A. P.: Dorinta noastra a fost intotdeauna sa apara o trupa de genul The Marker in Romaina, care sa fie bine structurata pe toate planurile, acestea fiind: muzicalitate, imagine, comercialitate si, nu in ultimul rand, stabilitate. Eu sper ca trupa The Marker, si nu numai, sa reuseasca sa ridice nivelul tarii din toate puncetele de vedere. Cat despre iesirea in afara suntem disponibili la orice oferta, acest lucru fiind dovedit de faptul ca versurile noastre sunt in engleza.

Foto: Andrei Prodan

CARTEA

La sfarsitul verii am fost in Siria, cu 4motion, pentru a reinregistra piesa “Vuietul cerului“. Inconjurata de o vie intinsa pe zeci de metri, casa in care am stat in timpul zilei este una atipica pentru zona, de la constructie pana la atmosfera. Interiorul ei cald a fost un loc placut pentru mesele comune si pentru relaxare in orele libere. Uitandu-ma printre cartile gazdei, Lee Saville, mi-a atras atentia “Bono on Bono“, un interviu realizat de Michka Assayas. Cand ceilalti n-au avut nevoie de mine pentru inregistrari, m-am adancit in acest dialog…

Cu cat ajung sa cunosc [din reviste si carti...] mai multe personalitati din mediul artistic, cu atat imi este mai clar ca, in general, performanta de prim rang este insotita de un caracter ales. Cand imi amintesc de “ego-dramele” consumate intre muzicienii rock din spatiul .ro in anii ‘90, nu pot decat sa zambesc de imaturitatea noastra.

OMUL

Bono este un om simplu. Simplitatea lui este comparabila cu simplitatea cercului sau, de ce nu, a Adevarului. Pana la urma, prin Cuvant am fost creati, iar Cuvantul este Adevarul asa, ca si noi, in “forma” noastra nealterata, suntem Adevarul. In fine…

Simplitatea lui Bono surprinde si cucereste. Felul lui de a comunica este o lectie de sinceritate si firesc. El a facut pentru altii infinit mai mult decat ne-am putea dori sa facem vreodata, insa este un om modest. Bono este un om normal, deci placut. Dialogul cu Assayas se desfasoara in termenii unei prietenii vechi, bazata pe incredere si respect. Temele despre viata personala se intrepatrund cu cele profesionale, sociale si politice, asa ca imaginea de ansamblu este deosebit de bogata. Felul lui de a povesti este impregnat de o intimitate specifica celor ce se exprima prin arta: e o prelungire a celor spuse prin piesele U2.

IDENTITATEA LUI BOURNE BONO

La un moment dat, Assayas spune:

“So you don’t see yourself as a celebrity, then.”

…la care, Bono:

“No, I’m not a celebrity.”

Assayas nu se lasa:

“Who the hell are you, then?”

Bono explica:

“I’m a scribbling, cigar-smoking, wine-drinking, Bible-reading band man. A show-off [laughs]… who loves to paint pictures of what I can’t see. A husband, father, friend of poor and sometimes the rich. An activist traveling sales-man of ideas. Chess-player, part-time rock star, opera singer, in the loudest folk group in the world. How’s that?”

M-a dat gata simplitatea auto-descrierii care exprima mult mai mult decat un posibil discurs cu pretentii. Mi se pare ca-i de o maiestrie involuntara rara.

Bono e mare. Pur si simplu…

Foto: TheInsider.com

Pentru majoritate, mediocritatea este o conditie familiara si prietenoasa. Ea genereaza simpatii la nivel empatic, folosindu-se de nevoia de consolare a celor multi care nu reusesc sa iasa de sub umbrela sa. Dominata de neputinta, aceasta categorie rezoneaza mai usor cu incercarile esuate decat cu succesele.

MEDIOCRUL SI SUCCESUL… ALTUIA

Succesul altuia devine piatra de moara de la gatul mediocrului. Cand cineva se ridica din anonimat, se ridica si altii, evident, impotriva sa. Brusc, tone de energii negative ies la suprafata, folosindu-se de orice modalitate si oportunitate pentru a lovi in el. Ascunse in labirintul frustrarilor, reactiile contra isi croiesc un drum drept, sigur si eficient inspre cel neinvins de mediocritate. Mintile celor multi incep sa se compromita in fata echilibrului, a bunului simt si a firescului. Actiunile negative ajung sa nu ceara justificari – ele devin o piesa importanta in motorul instinctului de conservare.

SUCCESUL IN MEDIUL NEOPROTESTANT

Asemenea altor medii riguros reglementate, cel neoprotestant se bazeaza pe intelegerea si aplicarea stereotipa a unor doctrine. Exista o “Cale dreapta” tradusa pentru cotidian prin trasarea unor linii clare in privinta modului de gandire, de exprimare si de actiune. Practic, exista un set de valori care se cuvine sa guverneze viata credinciosilor si, in ansamblul ei, viata unei comunitati. Libertatea de exprimare nu este confiscata, insa se asteapta ca ea sa fie exercitata in cadrul socio-teologic dat.

Initiativele personale “altfel” – aici ma gandesc in primul rand la arta si in cadrul artei la muzica -, in multe cazuri, devin subiectul unor controverse. Un discurs artistic non-dogmatic, care refuza sa faca propaganda religioasa si nu se foloseste de clisee tematice devine usor obiectul criticilor. Materialele greu identificabile (continut metaforic) si greu cvantificabile (impact evanghelizator incert) sunt considerate cel putin discutabile. Pentru a nu fi stigmatizat, un artist neoprotestant mai putin conformist are de dus o lupta. Exista si exceptii, dar ele sunt destul de rare.

La nivel general, mediul evanghelic are probleme serioase in a accepta (si a sustine) actul artistic liber si inovator. Daca artistul (in special, muzicianul) nu se dovedeste a fi de folos unei comunitati si/sau unei lucrari, in mod cert, el nu va fi vazut cu ochi buni. De exemplu: daca eu imi fac o formatie cu care nu doresc sa propag mesajul crestin (mai mult sau mai putin explicit) ci vreau sa cant despre… bocanci si cutii de conserve pot sa ma astept la lipsa de intelegere si, eventual, in unele cazuri, si la comentarii negative. Lucrarea de misiune (asumata sau subinteleasa) este redusa la practicile clasice, arta nefiind inclusa intre ele, chiar daca potentialul ei este incomensurabil.

Nestiind cum sa gestioneze corect (pentru ambele parti) relatia cu arta si cu actul artistic, in ansamblul ei, mediul neoprotestant nu are o politica general valabila si coerenta in raportarea sa la succesul individual al artistilor sai. Succesul colectiv este bine-cunoscut si foarte corect tratat (si) pentru ca se bazeaza pe o viziune comuna exprimata si sustinuta in comun, fapt care, insa, nu schimba coordonatele relationarii la succesul individual.

THE MARKER – STUDIU DE CAZ

Trupa The Marker isi are radacinile in mediul evanghelic. Ei au ales sa cante tuturor, nelimitandu-se la publicul neoprotestant. Prin continut, mesajul lor este unul crestin, chiar daca nu contine referiri explicite la persoana Mantuitorului (exceptie: piesa YahWeh) sau la alte elemente tematice usor de catalogat.

The Marker au iesit dintre zidurile bisericii si vorbesc liber despre Dumnezeu, practic, fara a-L nominaliza, mesajul fiind subtil si contextualizat. In opinia mea, ei au ales un drum mult mai greu decat cei care se limiteaza la a canta crestinilor neoprotestanti. Nu pun fata in fata cele doua optiuni – ambele isi au rolul si rostul lor -, dar cred ca e deosebit de greu sa-ti mentii blandetea intre lupi…

Cand o formatie decide sa se adreseze tuturor, apar nelamuririle. Unii se intreaba daca Biserica nu cumva tocmai a pierdut niste muzicieni, altii se tem de influenta trupei asupra tinerilor evanghelici “necontaminati”, altii ii critica fie din cauza stilului muzical, fie din cauza look-ului, altii vad in ei “uneltirea diavolului” s.a.m.d.

Exista si o alta categorie (din care si eu fac parte): cei care ii iubesc si ii sustin. Ma-ntreb, cat de greu poate fi sa observi si sa intelegi motivatiile unui om?…

The Marker au sustinerea morala* a unei… de fapt, a mai multor biserici. Mediul neoprotestant este destul de larg si segmentul “independent” – categoria bisericilor asa-zis independente -, in general, este deschis si inspre aceasta zona.

CE SPUNE SCRIPTURA?…

Argumente exista pentru orice. Argumente bine fundamentate mai putine. Cei care critica, unii bazandu-se (si) pe texte biblice, au tendinta de a privi lucrurile arbitrar, sec doctrinar si rigid.

…dar ce sa faci cand cineva alege sa Il reprezinte pe Dumnezeu si sa actioneze in numele Lui in afara bisericii? Isus ne da raspunsul in Marcu 9.38-41:

“38. Ioan I-a zis: “Invatatorule, noi am vazut pe un om scotand draci in Numele Tau; si l-am oprit, pentru ca nu venea dupa noi.”
39. “Nu-l opriti”, a raspuns Isus, “caci nu este nimeni, care sa faca minuni in Numele Meu, si sa Ma poata grai de rau indata dupa aceea.
40. Cine nu este impotriva noastra, este pentru noi.
41. Si oricine va va da de baut un pahar cu apa, in Numele Meu, pentru ca sunteti ucenici ai lui Hristos, adevarat va spun ca nu-si va pierde rasplata.”

Nu cumva sa gresim fata de cei care-L reprezinta pe Dumnezeu, chiar daca nu le intelegem intentiile – Fapt. 5.35 si 38-39:

35. (…) “Barbati Israeliti, luati seama bine ce aveti de gand sa faceti oamenilor acestora. (…)”
38. Si acum, eu va spun: “Nu mai necajiti pe oamenii acestia, si lasati-i in pace! Daca incercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
39. dar daca este de la Dumnezeu, n-o veti putea nimici. Sa nu va pomeniti ca luptati impotriva lui Dumnezeu.”

CONCLUZII

Daca esti un artist nonconformist, faci parte din mediul evanghelic si vrei sa fii inteles/acceptat va trebui sa te lupti. Da, sunt si exceptii (mai ales in cazul bisericilor independente**), dar atitudinile dominatoare vor fi neintelegerea si respingerea. Multe dintre parerile contra pot fi intelese (fara a fi impartasite), insa jignirile nu. Aici intervine nevoia de iertare…

*sustinere exclusiv morala – contrar unor perceptii stereotipe, in marea lor majoritate, bisericile evanghelice din Romania NU sustin financiar formatiile de gen

**As fi nedrept daca nu as mentiona faptul ca in ultimii ani, la nivelul unor biserici baptiste si penticostale, au aparut schimbari in bine si s-au facut pasi importanti inspre normalitate in relationarea la artisti, la mediul artistic si, nu in ultimul rand, la actul artistic.

Foto: stockxpert.com

Cu 10 ani in urma am fost mult prea preocupat de Helloween, Savatage & Dream Theater ca sa am timp, ochi si urechi si pentru U2. Clipurile vazute pe MTV & VH1 si unele piese auzite la radio nu mi-au trezit interesul pentru ei.

Timpul a trecut si s-a produs o schimbare. Azi cred ca U2 e una dintre cele mai mari formatii din toate timpurile, daca nu cea mai mare… De fapt, ei au fost mari & interesanti tot timpul, doar eu a trebuit sa mai cresc ca sa-mi dau seama.

No Line On the Horizon, cel mai recent material U2, lansat pe 27 februarie 2009, este un album magnific, un exemplu de imbinare perfecta:

- a contemporanului cu traditia,
- a trairilor fara pretentii [pop] cu trairile profunde [rock],
- a spiritului expansiv cu cel contemplativ…

1. NO LINE ON THE HORIZON

O piesa energica, “cruda” cu un caracter meditativ.
Bono alterneaza exprimarea sensibila cu cea “apasata”.

2. MAGNIFICENT

Sound-uri ultra-contemporane intr-un intro “rece”.
Dinamica & stil rafinate, atat instrumental, cat si vocal.

Nu ma feresc sa spun ca este o piesa de inchinare,
dedicata lui Dumnezeu. Un fragment:

“I was born
I was born to sing for you

I didn’t have a choice but to lift you up
And sing whatever song you wanted me to
I give you back my voice
From the womb my first cry, it was a joyful noise …

Only love, only love can leave such a mark
But only love, only love can heal such a scar

Justified till we die, you and I will magnify
The Magnificent
Magnificent”

Sursa: http://www.u2.com/discography/lyrics/lyric/song/181

3. MOMENT OF SURRENDER

O piesa care are toate sansele sa tulbure orice suflet adormit.
Sectia ritmica este aproape obsedant-repetitiva, creand o stare de “levitatie”.
Refrenul deschide piesa si lumineaza atmosfera.

“It’s not if I believe in love
But if love believes in me
Oh, believe in me”

Oooh, da… Bono puncteaza cu o maiestrie de invidiat.

Sursa: http://www.u2.com/discography/lyrics/lyric/song/182

4. UNKNOWN CALLER

Incepe foarte simplu, intro-ul este bazat pe un motiv de chitara.
Piesa “se arata” progresiv si se dezvolta in complicitate cu ascultatorul.
Strofa e calma, dar refrenul aduce un indemn apasat:

“Go, shout it out, rise up
Oh, oh
Escape yourself, and gravity
Hear me, cease to speak that I may speak
Shush now
Oh, oh
Force quit and move to trash”

Sursa: http://www.u2.com/discography/lyrics/lyric/song/183

5. I’LL GO CRAZY IF I DON’T GO CRAZY TONIGHT

O piesa mai usoara, cu un refren simpatic si energic,
cu versuri mai putin “usoare”:

“Every generation gets a chance to change the world
Pity the nation that won’t listen to your boys and girls
Cos the sweetest melody is the one we haven’t heard
Is it true that perfect love drives out all fear?
The right to appear ridiculous is something I hold dear
Oh, but a change of heart comes slow”

Sursa: http://www.u2.com/discography/lyrics/lyric/song/184

6. GET ON YOUR BOOTS

Primul single de pe “No line…”, peste trei minute de energie cu inflexiuni melodice neasteptate, bantuitoare, agasante si aproape enervante. Strofa-i bazata pe sectia ritmica – un preludiu sec pentru un refren cu accente psihedelice.

7. STAND UP COMEDY

Energia pura curge in continuare in cea mai buna traditie rock’n'roll.
Piesa e simpla iar refrenul “prinde”.

8. FEZ–BEING BORN

Piesa a opta poarta o amprenta electro, dar nici chitara nu-i neglijata.
Elementele repetitive isi pierd din insistenta la refren. Unele momente
sunt de o luminozitate aparte.

9. WHITE AS SNOW

Este una dintre acele piese care te cuceresc instantaneu. Un “monolog”
intim, cu caracter de reflectie.

10. BREATHE

Inapoi la rock’n'roll-ul crud si “nemachiat”, cu o linie melodica memorabila.
Daca John Wayne ar fi ascultat albumul, piesa asta i-ar fi placut…

11. CEDARS OF LEBANON

O piesa de o intensitate emotionala rara, cufundata in calm si echilibru.
Parca ne-ar descrie linistea si tot ce-i dincolo de ea…

“Choose your enemies carefully cos they will define you
Make them interesting cos in some ways they will mind you
They’re not there in the beginning but when your story ends
Gonna last with you longer than your friend”

Sursa: http://www.u2.com/discography/lyrics/lyric/song/190
Asculta “No Line On the Horizon” pe MySpace

Foto: bassplayer.ro