Smecherul evanghelic* este crestinul evanghelic pentru care smerenia, formele de evlavie si credinta sunt surse (si) de profit. Profit social si material. El e deosebit de descurcaret, tot timpul in “focul evenimentelor”, langa personajele marcante ale comunitatii, langa “cei care conteaza”.

Smecherul evanghelic, intr-o privinta, e discret. Isi cultiva interesele in tacere si evita sa intre-n discutii “grele” despre teme sensibile, precum situatie materiala sau ierarhie sociala, poate si pentru ca ar falsa flagrant intr-un cor ad-hoc al nemultumirilor.

Smecherul evanghelic are o situatie materiala mult peste medie sau e chiar bogat. Pentru un “outsider”, sursa binecuvantarilor de care acesta se bucura e incerta si plina de mistere. Educatia lui nu este in relatie directa cu “valoarea” lui financiara, nu studiile superioare sunt premisa succesului sau.

Smecherul evanghelic e o prezenta, oarecum, placuta. Om al conjuncturilor favorabile, stie ca pentru a fructifica fiecare relatie are nevoie de un caracter echilibrat. Evita “dansul pe sarma” si se pozitioneaza-n centru pe scala opiniilor si atitudinilor dintre extreme.

Smecherul evanghelic este un personaj indispensabil, nu numai in viziunea lui, ci si a in a celor cu care colaboreaza. Are o abilitate speciala de a-si sustine utilitatea, fara cuvinte – el e tornada solutiilor si a relatiilor cu folos. Face si desface cu o incredere de sine surprinzatoare.

Smecherul evanghelic considera ca bunurile dobandite i se cuvin. Tot ce poseda este din partea lui Dumnezeu si, din aceasta perspectiva, nu exista nemeritat sau prea mult. El doar joaca rolul care i s-a distribuit de Sus, fara prea multe carcoteli.

Smecherul evanghelic e cel care, la caldura semineului din vila proprie, rezolva reducerea costurilor aferente unui eveniment de profil. Nu intelege nevoia profesionalizarii departamentului inchinarii si aplica un tratament financiar in consecinta. El este cel care stie cum se poate eficientiza propagarea evangheliei, inclusiv din punct de vedere material. Obtine fonduri, dar nu are bani. Trimite rapoarte detaliate finantatorilor, insa despre costul moral al subfinantarii nu scoate o vorba.

Smecherul evanghelic nu-si asuma provocari majore. Pentru el, drumul batatorit e cel sigur si nici macar dinamica proprie crestinismului nu-l dezechilibreaza. Nu este spirit revolutionar, prefera umbra formulelor conservatoare.

Smecherul evanghelic cunoaste codul textelor politicoase si utile. Cand vrea sa obtina ceva e prietenos, generos si rabdator. Cu privire la scopurile sale, e consecvent si neobosit.

Smecherul evanghelic, de regula, nu-i un om rau si e chiar credincios.
In afara de smecherie, nimic nu i se poate reprosa…

*sunt sigur ca acest gen de personaj poate fi gasit si in alte comunitati, religioase sau nu

Foto: istockphoto.com

1. Sunt liber, pentru ca iubesc. Ii iubesc si pe cei care nu mi-au aratat ce inseamna iubirea, si pe cei de la care nu am invatat despre iubire + si pe cei care nu mi-au dat ocazia sa iubesc.

2. Sunt liber, pentru ca cred in Adevar si Adevarul m-a facut liber.

3. Sunt liber, pentru ca gandesc liber. Nu exista sistem, de orice natura, care sa-mi ia aceasta libertate.

4. Sunt liber, pentru ca traiesc cu cea pe care o iubesc.

5. Sunt liber, pentru ca stiu sa cer iertare. Totusi, prefer sa evit situatiile care pot avea o astfel de consecinta.

6. Sunt liber, pentru ca nu urasc. Da, am trecut prin situatii conflictuale, dar am cautat sa scap de sentimentele negative. N-am vrut sa le cultiv.

7. Sunt liber, pentru ca, financiar, nu depind de nimeni. Nu am sef – sunt propriul meu CEO. Nu sunt constrans “sa-mi mulez” caracterul pe asteptarile unuia sau altuia… oricum, nu ar fi posibil…

8. Sunt liber, pentru ca nu sunt nevoit sa cant “Sweet Home Alabama” sau “Sex Bomb” pentru o bucata de paine.

9. Sunt liber, pentru ca nu cred in lege, doar in iubire.

10. Sunt liber, pentru ca nu sunt angajat politic. Chiar daca de orientarea liberala sau crestin-liberala (exista asa ceva?…) ma simt cel mai aproape, prefer independenta politica.

11. Sunt liber, pentru ca nu sunt interesat de functii, nici in spatiul evanghelic, nici in cel laic. Nu am ambitii de a urca pe “noi trepte sociale”.

12. Sunt liber, pentru ca nu am pretentii exagerate de la mine insumi, nici in privinta “sfinteniei”, nici in privinta performantelor.

13. Sunt liber, pentru ca nu simt nevoia ca cineva, oricine, sa se uite de jos in sus spre mine.

14. Sunt liber, pentru ca, in esenta, sunt simplu. Foarte simplu.

15. Sunt liber, pentru ca imi face placere sa-i incurajez pe cei din jurul meu. Fara invidie, fara sentimente compromise…

16. Sunt liber, pentru ca stiu ca cele mai frumoase si cele mai importante lucruri sunt de o simplitate perfecta.

17. Sunt liber, pentru ca il pot lauda pe Dumnezeu intr-o Casa unde nu exista nimic mai important decat Cuvantul si prezenta Sa.

18. Sunt liber, pentru ca nu cred in moarte si nu mi-e frica de ea. Nu exista moarte, doar viata. Si inainte, si dupa…

19. Sunt liber, pentru ca viata mea nu depinde de dorinta de a trai, ci doar de harul lui Dumnezeu. Cum ar (putea) spune un englez: “It’s all about grace…”

20. Sunt liber, pentru ca m-am nascut liber. Nimeni si nimic nu va schimba asta…

Foto: stockxpert.com

Pentru majoritate, mediocritatea este o conditie familiara si prietenoasa. Ea genereaza simpatii la nivel empatic, folosindu-se de nevoia de consolare a celor multi care nu reusesc sa iasa de sub umbrela sa. Dominata de neputinta, aceasta categorie rezoneaza mai usor cu incercarile esuate decat cu succesele.

MEDIOCRUL SI SUCCESUL… ALTUIA

Succesul altuia devine piatra de moara de la gatul mediocrului. Cand cineva se ridica din anonimat, se ridica si altii, evident, impotriva sa. Brusc, tone de energii negative ies la suprafata, folosindu-se de orice modalitate si oportunitate pentru a lovi in el. Ascunse in labirintul frustrarilor, reactiile contra isi croiesc un drum drept, sigur si eficient inspre cel neinvins de mediocritate. Mintile celor multi incep sa se compromita in fata echilibrului, a bunului simt si a firescului. Actiunile negative ajung sa nu ceara justificari – ele devin o piesa importanta in motorul instinctului de conservare.

SUCCESUL IN MEDIUL NEOPROTESTANT

Asemenea altor medii riguros reglementate, cel neoprotestant se bazeaza pe intelegerea si aplicarea stereotipa a unor doctrine. Exista o “Cale dreapta” tradusa pentru cotidian prin trasarea unor linii clare in privinta modului de gandire, de exprimare si de actiune. Practic, exista un set de valori care se cuvine sa guverneze viata credinciosilor si, in ansamblul ei, viata unei comunitati. Libertatea de exprimare nu este confiscata, insa se asteapta ca ea sa fie exercitata in cadrul socio-teologic dat.

Initiativele personale “altfel” – aici ma gandesc in primul rand la arta si in cadrul artei la muzica -, in multe cazuri, devin subiectul unor controverse. Un discurs artistic non-dogmatic, care refuza sa faca propaganda religioasa si nu se foloseste de clisee tematice devine usor obiectul criticilor. Materialele greu identificabile (continut metaforic) si greu cvantificabile (impact evanghelizator incert) sunt considerate cel putin discutabile. Pentru a nu fi stigmatizat, un artist neoprotestant mai putin conformist are de dus o lupta. Exista si exceptii, dar ele sunt destul de rare.

La nivel general, mediul evanghelic are probleme serioase in a accepta (si a sustine) actul artistic liber si inovator. Daca artistul (in special, muzicianul) nu se dovedeste a fi de folos unei comunitati si/sau unei lucrari, in mod cert, el nu va fi vazut cu ochi buni. De exemplu: daca eu imi fac o formatie cu care nu doresc sa propag mesajul crestin (mai mult sau mai putin explicit) ci vreau sa cant despre… bocanci si cutii de conserve pot sa ma astept la lipsa de intelegere si, eventual, in unele cazuri, si la comentarii negative. Lucrarea de misiune (asumata sau subinteleasa) este redusa la practicile clasice, arta nefiind inclusa intre ele, chiar daca potentialul ei este incomensurabil.

Nestiind cum sa gestioneze corect (pentru ambele parti) relatia cu arta si cu actul artistic, in ansamblul ei, mediul neoprotestant nu are o politica general valabila si coerenta in raportarea sa la succesul individual al artistilor sai. Succesul colectiv este bine-cunoscut si foarte corect tratat (si) pentru ca se bazeaza pe o viziune comuna exprimata si sustinuta in comun, fapt care, insa, nu schimba coordonatele relationarii la succesul individual.

THE MARKER – STUDIU DE CAZ

Trupa The Marker isi are radacinile in mediul evanghelic. Ei au ales sa cante tuturor, nelimitandu-se la publicul neoprotestant. Prin continut, mesajul lor este unul crestin, chiar daca nu contine referiri explicite la persoana Mantuitorului (exceptie: piesa YahWeh) sau la alte elemente tematice usor de catalogat.

The Marker au iesit dintre zidurile bisericii si vorbesc liber despre Dumnezeu, practic, fara a-L nominaliza, mesajul fiind subtil si contextualizat. In opinia mea, ei au ales un drum mult mai greu decat cei care se limiteaza la a canta crestinilor neoprotestanti. Nu pun fata in fata cele doua optiuni – ambele isi au rolul si rostul lor -, dar cred ca e deosebit de greu sa-ti mentii blandetea intre lupi…

Cand o formatie decide sa se adreseze tuturor, apar nelamuririle. Unii se intreaba daca Biserica nu cumva tocmai a pierdut niste muzicieni, altii se tem de influenta trupei asupra tinerilor evanghelici “necontaminati”, altii ii critica fie din cauza stilului muzical, fie din cauza look-ului, altii vad in ei “uneltirea diavolului” s.a.m.d.

Exista si o alta categorie (din care si eu fac parte): cei care ii iubesc si ii sustin. Ma-ntreb, cat de greu poate fi sa observi si sa intelegi motivatiile unui om?…

The Marker au sustinerea morala* a unei… de fapt, a mai multor biserici. Mediul neoprotestant este destul de larg si segmentul “independent” – categoria bisericilor asa-zis independente -, in general, este deschis si inspre aceasta zona.

CE SPUNE SCRIPTURA?…

Argumente exista pentru orice. Argumente bine fundamentate mai putine. Cei care critica, unii bazandu-se (si) pe texte biblice, au tendinta de a privi lucrurile arbitrar, sec doctrinar si rigid.

…dar ce sa faci cand cineva alege sa Il reprezinte pe Dumnezeu si sa actioneze in numele Lui in afara bisericii? Isus ne da raspunsul in Marcu 9.38-41:

“38. Ioan I-a zis: “Invatatorule, noi am vazut pe un om scotand draci in Numele Tau; si l-am oprit, pentru ca nu venea dupa noi.”
39. “Nu-l opriti”, a raspuns Isus, “caci nu este nimeni, care sa faca minuni in Numele Meu, si sa Ma poata grai de rau indata dupa aceea.
40. Cine nu este impotriva noastra, este pentru noi.
41. Si oricine va va da de baut un pahar cu apa, in Numele Meu, pentru ca sunteti ucenici ai lui Hristos, adevarat va spun ca nu-si va pierde rasplata.”

Nu cumva sa gresim fata de cei care-L reprezinta pe Dumnezeu, chiar daca nu le intelegem intentiile – Fapt. 5.35 si 38-39:

35. (…) “Barbati Israeliti, luati seama bine ce aveti de gand sa faceti oamenilor acestora. (…)”
38. Si acum, eu va spun: “Nu mai necajiti pe oamenii acestia, si lasati-i in pace! Daca incercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici;
39. dar daca este de la Dumnezeu, n-o veti putea nimici. Sa nu va pomeniti ca luptati impotriva lui Dumnezeu.”

CONCLUZII

Daca esti un artist nonconformist, faci parte din mediul evanghelic si vrei sa fii inteles/acceptat va trebui sa te lupti. Da, sunt si exceptii (mai ales in cazul bisericilor independente**), dar atitudinile dominatoare vor fi neintelegerea si respingerea. Multe dintre parerile contra pot fi intelese (fara a fi impartasite), insa jignirile nu. Aici intervine nevoia de iertare…

*sustinere exclusiv morala – contrar unor perceptii stereotipe, in marea lor majoritate, bisericile evanghelice din Romania NU sustin financiar formatiile de gen

**As fi nedrept daca nu as mentiona faptul ca in ultimii ani, la nivelul unor biserici baptiste si penticostale, au aparut schimbari in bine si s-au facut pasi importanti inspre normalitate in relationarea la artisti, la mediul artistic si, nu in ultimul rand, la actul artistic.

Foto: stockxpert.com