Jurnalul Oanei Pellea
Sigur ca vorbesc cu Dumnezeu. Lumea asta pe care n-o inteleg si chiar am renuntat s-o inteleg ar spune ca sunt putin sarita. Dar cu cine sa vorbesc, daca nu cu El?”
“Incerc sa nu judec pe nimeni si nimic. Dar nu pot scapa de obsesia de a gasi un inteles. Altfel, ce rost ar avea jocul? Nici unul. Iar eu cred ca exista unul.”
“Mi-e foarte dor, foarte dor de frumos si de bun. E un dor care doare, doare chiar fizic. Doare pana la lacrimi. Am melancolia unor locuri pe care le-am vazut si care nu sunt de pe lumea asta. (…) Mi-e dor de oameni delicati si buni. De oameni destepti si generosi. De educatie si traditie. Mi-e dor de bun-simt si bunavointa.”
“Orice as face, nu pot intelege timpul in care traiesc. Si tot incerc, si vad in jurul meu oameni depresivi care si ei incearca sa inteleaga sau sa accepte. Ni se spune tot timpul ca trebuie sa ne adaptam. La ce? Cum sa ma pot adapta la o lume urata si bolnava? Pentru ca ochii mei asa o vad, ca pe o lume pur si simplu bolnava. Nu, nu vreau sa fiu bolnava, nu, nu am cum sa ma adaptez si nu vreau deloc sa ma adaptez. Ar insemna sa ma aliniez la un sistem sau la o existenta sau la o realitate care pentru mine e stricata si nu are decat un singur drum, spre caderea totala. Nu. Mai bine raman pe dinafara, mai bine zbor din cand in cand si ma topesc in cer, mai bine scriu de nebuna cuvinte dupa cuvinte decat sa traiesc in si cu lumea pe care o vad.”
“Traim niste timpuri nebune. Sunt oameni care intreaba: dar de fapt ce inseamna bun si rau? Cine poate spune ce e bun si ce e rau? Pe mine asta ma inspaimanta. E ca si cand ai intreba: in sistemul in care traim, unde e cerul si unde e pamantul? Care e susul si care e josul? Pai daca stau cu picioarele pe pamant, e simplu. Cerul e sus, pamantul e jos.”
Fragmente din “Jurnal 2003-2009″, Oana Pellea / Humanitas, 2009
Foto: Alex Galmeanu
Tagged as Humanitas, Jurnal 2003-2009, Oana Pellea, timpuri nebune + Categorized as una-alta