Bass player

Ne place sa credem ca stapanim esenta subiectului aflat in discutie. Ni se pare ca avem o relatie intima cu acesta, pana-n cele mai mici detalii. Suntem fascinati de retorica noastra si nici sclipirile propriei spontaneitati nu ne lasa rece. Ne consideram un partener de dialog flexibil, generos si placut, insa argumentam cu o convingere demna de cele mai primitive concluzii. Ne aratam preocupati de ideile interlocutorilor nostri, dar, de fapt, nu ne dorim altceva decat sa-i vedem convinsi de dreptatea noastra.

Credem ca suntem coerenti, ca discursul nostru e corect fundamentat si impecabil construit, insa intrebarile pe care le primim spun altceva. In mintea noastra, ne bazam pe o logica elementara, dar nu facem altceva decat sa ducem si sa lasam partenerul de vorbe intr-un labirint.

Ne auzim si vocea noastra ne mangaie cum nicio alta voce nu o face. Propriile inflexiuni vocale ne ridica intr-o noua dimensiune a existentei si acolo ne tin pana revenim la tacere. Stim ca, teoretic, pot exista sute de milioane de opinii concurente, dar, in secret, credem ca avem ceva important de spus. Ne culcam si ne trezim cu gandul ca va veni ziua in care luminile reflectoarelor ne vor gasi in multime si cuvintele noastre vor produce schimbari de substanta.

Ne hranim ego-ul cu imagini iluzorii despre un moment care nu va veni niciodata.
Nu, pentru ca suntem inconsistenti.
Profund inconsistenti…

Foto: istockphoto.com

Tagged as dialog, discurs, inconsistenta, opinii, retorica + Categorized as una-alta