Crimele din Casa
Sunt obisnuit cu normalitatea si orice intalnire cu lipsa acesteia ma intristeaza. Ce inteleg prin normalitate? In primul rand bunul simt si acele calitati care permit existenta, functionare, stabilitate si evolutie. Normalitatea presupune si o relationare “normala” (la nivel individual si social) la tot ce “misca” in jurul nostru. Normalitatea inseamna libertate si respectul libertatii.
CREATIE & LIBERTATE
Pentru a crea este nevoie de libertate (cel putin, spirituala). Pentru a prezenta creatia este nevoie de un context favorabil. Ca “produsul” artistic sa-si incepa pelerinajul in spatiul public este nevoie de reactii pe marginea acestuia. Reactiile pot fi pozitive, neutre sau negative. Probabil exista un echilibru intre plus si minus – rareori se intampla ca o productie legitima sa nu beneficieze de ambele. Insa ce se intampla cand, nejustificat, datorita unui context anume, predomina unul dintre cele doua tipuri de accente?…
SPIRITUL CRITIC EVANGHELIC
La noi, muzica crestina contemporana provoaca reactii extreme chiar in mediul din care provine. Dintre cele doua categorii de artisti existente – 1. cei care canta exclusiv in cercurile neoprotestante; 2. cei care, purtand mesajul specific, au ales sa iasa din mediul evanghelic – a doua este mai expusa si mai controversata (poate si pentru ca e mai greu controlabila). Totusi, nu exista o atitudine uniforma fata de nici una dintre aceste categorii.
O parte din publicul evanghelic “nu iarta” pe nimeni. Apetitul pentru judecata (atent impachetata in preocupare fata de mantuire) genereaza atitudini dure, specifice gandirii fundamentaliste.
Esti fata/femeie si porti pantaloni? De ce-ti expui trupul chiar in halu’ asta?!
Apari machiata in clip? Ti-ai pierdut mantuirea!
Te arati in blugi rupti? Nu crezi ca esti necuviincios imbracat?!
Te-ai manifestat liber pe scena? Esti arogant, frate! Smereste-te!
Vrei sa fii platit pentru muzica pe care o faci? Te vinzi si nu esti cu nimic mai bun decat “cei din lume”!
Numele Mantuitorului nu apare in textele tale? Ti-e rusine de El si ar trebui sa te pocaiesti! Repede!!!
Astfel de comentarii nu au nimic in comun cu iubirea. Ele vorbesc despre frustrarile si limitele celui care le emite.
UN EXEMPLU – NIVELUL “SOFT”
Nu cu mult timp in urma a fost publicat un interviu cu Proconsul pe crestintotal.ro. Unele dintre comentarii sunt incalificabile prin continutul dezonorant, jignitor si condamnator:
“Chiar ma bucur mult pt Proconsul dovada ca Dumnezeu iubeste pe pacatosi.”
danutza
“spuneu spre sfarsitul interviului ca nu regreta nimic…mi se pare dubios cum te poti pocaii si sa nu regreti nimic,cat despre solist l-am vazut cantand respectiva ,,cantare,, la o emisiune tv. si mi se parea ca era dedicata tipei golutze care dantzuia pe acolo…”
ionela
“Carnal interviu”
Un fir de iarba
“E o implinire evidenta a Scripturii cu privire la zilele din urma:”oamenii vor fi iubitori mai mult de placeri decat iubitori de Dumnezeu, se vor lepada de credinta (de credinta adevarata), ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor.” (1Timotei4:1; 2Timotei3:1-5).
Ei “vor merge din rau in mai rau, vor amagi pe altii si se vor amagi si pe ei insisi” (2Timotei3:13).
Cuvintele crestine nu pot acoperi duhul strain de Duhul lui Dumnezeu care se manifesta prin ei. Dumnezeu sa aiba mila de ei si de cei ce se lasa amagiti!”
“Manifestarea unui duh strain nu trebuie incurajata.”
Gabi
“…da’ de ce nu incearca si ei un gospel ceva, sa sune intr-un fel, daca tot ne obosesc? Si acum ce fac – pentru a demonstra nou-dobanditul adevar absolut? Poarta basma? renunta vocalul la alcoolul care i s-a intiparit deja pe figura pentru vecie? Chiar asa – poate fi mantuit cineva care arata buhait de bautura?! Tot felul de intrebari, care de care mai pasionante. Un site mai interesant nici ca am vazut.”
getalife
UN ALT EXEMPLU – NIVELUL “HARDCORE”
Interviul sus-mentionat a fost analizat si criticat pe trezirespirituala.wordpress.com de catre cel care a comentat si pe crestintotal.ro, sub semnatura “Un fir de iarba”. Acest anonim – autorul blogului nu se prezinta pe trezirespirituala.wordpress.com – isi permite aprecieri care, de fapt, sunt judecati. Iata cateva “perle”:
1. El stie ce-i dincolo de suprafata…
“Ei afirma ca s-au intors la Domnul pentru ca a ales El. Afirmatie corecta din punct de vedere doctrinar. Ma tem ca raspunsul scurt tradeaza ceva ce refuz sa comentez.”
2. El nu vrea ca muzicienii sa traiasca din ceea ce fac.
“Spune in numele trupei cu privire la partea financiara ca dorim sa ajungem sa slujim doar Domnului si sa si traim din asta. Aceasta afirmatie este repetata in interviu dar, este vreun model biblic pentru asta?”
3. El cunoaste motivatiile membrilor Proconsul – nicio subtilitate nu ii ramane ascunsa…
“O alta intrebare diferita de prima (cum v-ati intors) cu privire la convertire este de ce s-au intors la Domnul la care raspunsul vine cu un trosnet umanist “Motivul intoarcerii noastre a fost frica aparuta in fata posibilitatii ca noi sa pierdem mantuirea.” Ioan Botezatorul le spunea: Pui de naparci, cine v-a invatat sa fugiti de mania viitoare? Totusi, ei se temeau sa nu piarda mantuirea? Inseamna ca o aveau dar doar la “noi” si-o pot pastra. Booon!”
4. El stie cum NU poate fi laudat Dumnezeu.
“Proconsul afirma ca publicul din Romania inca nu a inteles ca Domnul poate fi laudat oriunde, oricum si prin orice fel de muzica dar mai ales ca trebuie sa plateasca atunci cand merge la un spectacol. Cine este acest public? Sunt pocaitii, evanghelicii? Este puhoiul de oameni care i-au ascultat, in general?
Dumnezeu nu poate fi laudat oriunde, Dumnezeu nu poate fi laudat prin orice fel de muzica – Dumnezeu poate fi laudat in termenii impusi de el, termeni care cuprind starea interioara a omului dar si aspecte (ca sa le spui asa) tehnice. Deci ei vor sa ajute publicul din Romania sa nu mai pirateze muzica, in special muzica pe care ei o fac. Ce misiune, ce insarcinare.
Dumnezeu NU poate fi laudat oricum. Cineva sa-i anunte.”
5. El cunoaste caile inimii si insinueaza lipsa de caracter…
“Ei spera ca cu siguranta impactul va fi mai mare, chiar daca nu ne dam seama imediat, pentru ca orice lucrare asezata din inima la picioarele Domnului va avea roade. Inima este nespus de inselatoare.
O lucrare nu este validata de dedicarea celui care o face si nici de fluturasii care bantuie prin inima. Oamenii sunt validati prin caracter si conduita. De fapt, ce relevanta mai au acestea acum?”
6. El intelege fenomenul muzicii crestine contemporane si puncteaza ferm…
“Insa noi s-ar putea sa fim primii in Romania, care incearca sa duca totul la alt nivel, ajungand sa cante exclusiv Domnului. A canta exclusiv Domnului nu inseamna sa ai versuri crestine.
Poti avea versuri crestine dar o inima falsa netransformata si sa canti cu motivatii potrivite cu inima pe care o ai iar muzica aceea sa nu fie nici pe departe exclusiv inchinata Domnului. Concluzia e ca noul nivel la care Proconsul vrea sa se duca este sa cante exclusiv Domnului nu cum au facut ceilalti.
Convingator! si mai ales ca a avut atatea aplauze pentru raspunsurile date. Cineva refuza sa o faca.”
7. El are cultura muzicala si pune intrebari pertinente…
“Ca stil muzical ne plac foarte mult pop-rock-ul, rock-ul soft si jazz rock-ul. Dar ne place in general muzica buna, cu mesaj inteligent si constructiv“. Acesta este genul de muzica inchinata Domnului si care ii place Domnului? Pe ce baza? Acesta este noul nivel?”
8. El are o pregatire teologica desavarsita si corecteaza…
“Toate vor fi judecate la venirea Lui. Deci, acum nu trebuie sa dovedim nimic oamenilor, pentru ca asta ar insemna sa ne laudam. Ba nu vor fi judecate toate doar la venirea Lui ci sunt judecate si acum si trebuiesc judecat si acum de catre ceilalti. Trebuie sa dovedeasca schimbarea si transformarea nu pentru oameni ci pentru ei insisi. Dovada nu este o lauda, este inevitabila si indispensabila.”
CRIMELE DIN CASA – CONCLUZII
Exemplele de mai sus nu sunt izolate. Din pacate, spatiul evanghelic .ro este plin de astfel de atitudini. E o situatie absurda si profund regretabila. In loc ca acesti oameni sa-si concentreze energiile inspre ceva pozitiv, aleg sa-si piarda timpul comentand faptele altora.
Motivul?
Sunt/pot fi mai multe:
- nivelul educatiei si al intelegerii,
- nivelul general de civilizatie din spatiul nostru,
- intelegerea incorecta a libertatilor proprii,
- intelegerea incorecta a libertatilor altora,
- intoleranta,
- lipsa de respect,
- indisponibilitatea pentru dialog,
- autosificienta doctrinar-teologica,
- abuzurile emotionale si fizice (suferite in numele Dragostei din partea unei “autoritati”, parinte sau pastor)
- raportarea incorecta la o autoritate autentica, evident, non-abuziva (ma refer strict la mediul evanghelic si la constructia ierarhica din interiorul ei)
Critica ucide si, in ultimii douazeci de ani, s-au savarsit multe crime in Casa lui Dumnezeu. E timpul ca aceste crime sa inceteze, pentru totdeauna!
Sa fim foarte atenti la Cuvintele Lui:
“Nu judecati, si nu veti fi judecati; nu osanditi, si nu veti fi osanditi; iertati, si vi se va ierta.”
Luca 6:37
“Ati auzit ca s-a zis celor din vechime: ,Sa nu ucizi; oricine va ucide, va cadea sub pedeapsa judecatii.’ / Dar Eu va spun ca oricine se manie pe fratele sau, va cadea sub pedeapsa judecatii; si oricine va zice fratelui sau: ,Prostule!’ va cadea sub pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: ,Nebunule’, va cadea sub pedeapsa focului gheenei.”
Matei 5:21-22
Foto: stockxpert.com
Tagged as biserica, casa, judecata, muzica crestina contemporana, Proconsul, spirit critic + Categorized as credinta, muzica
13 Comments
Trackbacks & Pingbacks
-
Din blogosfera evanghelică clujeană 1 octombrie – 31 octombrie « Clujul Evanghelic
[...] in preocupare fata de mantuire) genereaza atitudini dure, specifice gandirii fundamentaliste. bassplayer.ro 46.776306 [...]
Pe mine ma incearca multe reactii cind citesc astfel de gogomanii. De la amuzament, la dezamagire sau groaza. Imi place ca aduci in discutie pe blog chestiuni mai delicate de care multi se feresc.
Oricum cu genul asta de gindire – cum are firul asta de iarba (uscata?) care bintuie anonim pe bloguri si care are impresia ca face trezire spirituala – nu o sa ajungi niciodata la un numitor comun. M-a mai surprins un comentariu de la “analiza” interviului facuta de firul de iarba:
?! deci avem si o reteta care ne vindeca de rock crestin, jazz si hip-hop: citirea Bibliei de 3 ori. prima oara sa vedem despre ce e vorba, a doua oara sa ne familiarizam (care o fi diferenta intre a te familiariza si a vedea despre ce e vorba?!). Logica asta…
Opiniile diferite si dezbaterile sunt binevenite, dar judecarea omului de catre om nu are ce cauta in Biserica (Trupul lui Cristos).
ar fi mai bine sa va tineti gura……in loc sa-i incurajam si sa ne rugam pt ei…vorbiti mai mari prostii de cat voi…asta stiu sa faca pocaizi sa-i exculda pe cei care nu sunt ca ei , fanatici. Si 2 din trupa chitaristu si claparu merg regulat la biserica….ei vor sa ii intoarca si pe ceilalti din trupa la Dumnezeu , da nu se poate chiar asa rpd. Si in plus chiar dak s-au poicait asta nu inseamna ca tre sa se apuce de sapa….muzica e un job pt ei si ramane in continuare…din asta traiesc….nu fiti asa incuiati la minte
Domnule admin, nu pot decît să regret enorm lipsa dvs. de apetență pentru dialog.
Astfel de postări (și de comentarii: la ce folos etichetarea Iarbă uscată?) nu îmi par a urmări vreo idee coerentă. Ce-aș vrea să mă înșel.
(Atunci cînd comentați critic la adresa altora, cu ce vă deosebiți de cei pe care îi criticați că critică? – Aici este miza unei prezențe publice, cu un articol, o analiză, un pamflet, o caricatură sau alt vehicol de comunicare. Din punctul meu de vedere, ați ratat. Cum tot spun de cîțiva ani: nu oricine poate spune orice oricum oricînd oriunde oricui.)
Dialog poate exista doar atunci cand exista partener de dialog.
“iarba uscata” nu imi apartine – apare intr-un comment
Nu am criticat, doar am prezentat o extrema.
Exact. Acesta este motivul pentru care mi-am exprimat parerea.
Va multumesc pentru mesaj!
Rezistența la schimbare a acestui tip de oameni este foarte mare. Dintre cauzele unei astfel de atitudini aș mai enunța și dorința de afirmare/credința puternică conform căreia o astfel de atitudine îi aduce pe un rang înalt într-o ierarhie ( invizibilă ce-i drept, existentă doar în capul lor) și plăcerea deosebită produsă de astfel de comentarii.
Am avut deseori ocazia să intru în conversație cu astfel de oameni și ca urmare să-i observ. Am sesizat anumite reminescențe medievale în gândirea lor. Folosind versete din mai multe locații și scoțându-le din context reușesc să acuze pe oricine… se transformă în „justițiari ai credinței”, în „apărătorii luminii”
Lipsa de educație și intoleranța contribuie substanțial în alimentarea unor astfel de comportamente. Și eu cred că a venit timpul să încetăm „crimele din casă” și să începem să aplicăm a 2-a cea mai importantă poruncă primită din partea lui Isus (oare am să fiu criticat pentru că am făcut o clasificare a poruncilor?) care spune să iubești pe aproapele tău cu toată inima ta și cu tot cugetul tău.
În anii petrecuți prin biserică am ajuns să fiu dezgustat de astfel de oameni și am ales să investesc resursele personale pentru capacitarea tinerilor din afara bisericii și am devenit activ în ONGsferă (Termen creat de mine care face referire la zona asociată a societății civile). Nu spun că am ales cea mai bună cale dar cel puțin aici nu sunt stigmatizat dacă am idei și sunt creativ ci sunt apreciat și recompensat, dacă citesc și îmi dezvolt competențele personale nu înseamnă că nu respect autoritatea.. în fine,
Off-topic: zapand pe contrastmedia am ajuns la pagina de recenzii unde am descoperit ca recenziile sunt traduse de pe jesusfreakshideout.com
Îmi cer scuze anticipat pentru comentariul prea lung care urmează.
Nu ştiu dacă asta schimbă cu ceva datele problemei din punctul dumneavoastră de vedere, dar cred că “Un fir de iarbă” este un tânăr pastor baptist (îi ştiu şi numele, dar nu cred că are importanţă). Am adus această informaţie pe tapet nu pentru a vă tempera sau irita suplimentar reacţiile, ci pe post de introducere în problema tensiunilor din mediul evanghelic. Mărturisesc că nu înţeleg câteva lucruri în privinţa atmosferei generale, ilustrată şi aici.
Unul ar fi că, dacă prin definiţie spectrul evanghelic merge de la radicalism exclusivist până la biserica emergentă sau chiar cea episcopaliană , aş vedea justificarea indignării faţă de manifestările unei anumite părţi a spaţiului evanghelic doar în compania unei delimitări confesionale sau doctrinare ceva mai limpezi. În lipsa acestei delimitări, se lasă impresia că evanghelicii în general au nişte probleme “de caracter” deosebite faţă de restul creştinilor. În realitate, cred că în toate bisericile acest spectru există, iar radicalismul şi fundamentalismul nu sunt apanajul sau “blestemul” evanghelicilor, după cum nu este nici accentul opus, pe dragoste şi toleranţă. Pur şi simplu aceşti poli atrag sau resping mai vizibil în cazul lor. Categoria “evanghelici” fiind prea largă şi unitatea unor curente atât de diferite fiind mai mult definită prin contrastul cu bisericile tradiţionale, diferenţele de vederi dau senzaţia unei dezbinări permanente — dar în interiorul a ceva ce nu a fost unit decât foarte puţin timp după lansarea Reformei, desfăcându-se în toată bogăţia actuală de doctrine.
În al doilea rând, plecând de la Sola Scriptura se ajunge, poate paradoxal, poate semnificativ pentru “adevărata” credinţă, la multe filoane evanghelice (iar asta nu e o critică!!!) în care persistă, ca în mai toate bisericile dealtfel, miza adevărului adevărat, unic, opus şi preferabil — rareori însă şi complementar — celorlalte “adevăruri” confesionale. Într-un astfel de mediu teologic şi de trăire creştină, sintagma “evanghelic” se află mai mereu în compania problemei “judecării” celor care nu sunt “cu adevărat evanghelici”, lucru care duce automat la o tensiune permanentă autoîntreţinută de necesitatea alegerii corecte. Nu această tensiune absolut necesară mi se pare problema, ci faptul că ea duce la negativitate, din cauză că foarte puţină lume sfârşeşte prin a-şi însuşi sau accepta (ca opţiune posibilă, validă dar nealeasă) măcar o parte din ideile celorlalţi. Foarte rar se spune “ai şi tu dreptate, dar eu aleg altceva — poate că greşesc, dar cred în gândirea şi opţiunea mea şi mi le asum”. Alegerea nu umbreşte absolutul adevărului, ci îl smereşte pe cel care-l caută — în absenţa postmodernă a revelaţiei directe şi a cunoaşterii infailibile.
Sunt deci două aspecte aici: sistemul de referinţă doctrinar şi autoevaluarea. În privinţa primului, lumea se fereşte de schimbare — vrem comoditate, siguranţă şi consistenţă, deci avem tendinţa naturală de a respinge ceea ce cred alţii. Odată la adăpostul unui sistem, ne face plăcere să îi evaluăm pe ceilalţi dintr-o poziţie privilegiată. Practic, problema mi se pare a fi una general-creştină: aplicăm judecarea celorlalţi predilect faţă de a noastră înşine, în loc să o facem simultan şi cu disponibilitatea de a NE SCHIMBA în urma judecării. Pentru mine este esenţial faptul că judecata TREBUIE să aibe loc, permanent, dar trebuie să aibe finalitate dublă, în noi şi în ceilalţi. Dacă schimbarea întrevăzută merge până la alegerea unui alt sistem doctrinar, refuzul este duplicitate.
Iubirea creştină nu exclude judecata. Gândirea în aceşti termeni, cred eu, duce direct spre abolirea oricărui discernământ, în numele dragostei, al iertării şi al mesajului lui Isus. Matei 7:5 şi Luca 6:42 sunt versete cu o finalitate deseori uitată: paiul din ochiul fratelui trebuie scos până la urmă, nicidecum făcut uitat din „dragoste“. Ceea ce ne condamnă mai tare este a-l lăsa pe fratele nostru aşa cum e, cu paiele în ochi, de frica operaţiei ce trebuie s-o suferim noi mai întâi, în huiduielile celor care ne acuză că vrem să facem judecată. A confunda judecata cu condamnarea, buna intenţie cu acuzarea şi sfatul cu anatemizarea nu ne poate duce prea departe, nici pe noi, cu bârnele pe care le vom lăsa în pace pentru că nu ne vom mai încumeta nici la critică măcar, nici pe alţii, cu paiele ce vor trece din ce în ce mai neobservate, alterând încet şi cu totul vederea. Până la urmă, a judeca pentru a vindeca pe altul este un sacrificiu care cere curaj asumat, smerenie şi alegerea taberei în plină lumină, cu riscul conştientizat al erorii. A refuza o dragoste în numele căreia totul şi toate sunt în Isus înseamnă a-L respecta pe Isus, pentru că El este doar Binele. Riscul nostru, dar şi salvarea noastră, este să-L alegem clipă de clipă.
Majoritatea bisericilor (neo)protestante fiind (teologic legitim) exclusiviste, nu admit căi paralele sau convergente, plecând chiar de la ipoteza că Evanghelia admite o singură cale, pe care din păcate încearcă s-o expliciteze în detaliu sau o lasă suficient de neclară încât să justifice orice. Ca totul să fie şi mai complicat, mi se pare că văd în blogosferă o tendinţă de delimitare individuală faţă de eclesiologia şi uneori chiar şi teologia “evanghelică” de diverse tipuri. Dar pastori şi turme cu vederi asemănătoare lui Fir de iarbă sunt ceva absolut natural în baptism — a le critica din interiorul baptismului este un nonsens membral (criticul a greşit poate biserica şi ar trebui să aleagă alta), iar din interiorul evanghelismului critica nu prea se poate face fără a şubrezi inutil Sola Scriptura.
Până la urmă, e chiar păcat ca tocmai principiile de bază ale evanghelismului să ducă la un alt fel de ratare a mizei Evangheliei, din cauza cramponării tuturor de ceea ce credem, refuzând ideea ca şi alţii pot să vadă adevărul, dar din alt unghi şi pe altă cale. De ce oare ne e greu să vedem asta ca pe o posibilă salvare din eroare, nu-mi dau seama. Nevoia de consistenţă nu trebuie să justifice încremenirea, superficialitatea şi orgoliul.
Încă o dată vă cer iertare pentru “digresiune” — nu e o diversiune.
Va multumesc pentru comentariul consistent!
Inainte de teologie a existat Dragostea. Teologia este consecinta ei.
Orice discutie despre probleme doctrinare ar trebui subordonata acestei Iubiri. Daca pierdem din vedere Adevarul (esenta Evangheliei)… suntem pierduti.
Adevarul este simplu si diferentele confesionale nu ar trebui sa ne impiedice sa-L intelegem si sa-L traim.
“Eu cred ca…”, “In opinia mea…”, “Poate ca…” – ne lipsesc dilemele…
Se intampla des, din pacate…
“Inainte de teologie a existat Dragostea. Teologia este consecinta ei.
Orice discutie despre probleme doctrinare ar trebui subordonata acestei Iubiri. Daca pierdem din vedere Adevarul (esenta Evangheliei)… suntem pierduti.
Adevarul este simplu si diferentele confesionale nu ar trebui sa ne impiedice sa-L intelegem si sa-L traim.”
Aveţi dreptate, desigur, dar nimeni nu recunoaşte bucuros că a uitat Dragostea, mai degrabă ne flatăm cu ideea că Dragostea pentru Dumnezeu aruncă “lumea” la capitolul mizerii ce trebuie evitate… Oricând se găseşte o explicaţie teologică pentru a nu fi buni samariteni, ci drepţi, devotaţi şi corecţi leviţi. Se înalţă totuşi rugăciuni pioase pentru sufletul păcătosului, urări de mult har, luminare de sus etc. — dar sentinţa rămâne, şi NU e a noastră, ci stă scrisă pentru cine vrea s-o vadă. Iar dacă Dumnezeu urăşte păcatul trebuie să-l urâm şi noi — mai avem mici probleme uneori să-l separăm pe păcătos de pe fundalul păcatului, ca să-l putem iubi, totuşi, eficient… Cred că adevărul este simplu până când trebuie să-L trăim aşa cum l-am înţeles “la rece” sau sub căldura harului, când ni se părea atât de clar, sau să-L înţelegem din nou, uneori diferit sau mai bogat, în chiar clipa în care ni se cere să-L trăim într-o situaţie nouă, complicată, încâlcită, care ne solicită o alegere rapidă sau delicată.
“Va dau o porunca noua: sa va iubiti unii pe altii; cum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unii pe altii.”
Ioan 13, 34.
http://clujulevanghelic.ro – va multumesc!