Sunt sigur ca nu sunt singurul care a observat ca foarte multi nu profeseaza conform calificarii lor. Fara sa dispun de statistici sau de alte informatii oficiale, cred ca ne apropiem de un procentaj destul de mare (30-40%?), deloc neglijabil. Probabil ca-i o problema specifica fostelor tari comuniste in care, din cauza mai multor disfunctionalitati, fiecare se descurca asa cum poate, iar piata serviciilor e in dezvoltare si in curs de reglare. Din pacate, exista si un revers al medaliei: in unele domenii nivelul de profesionalism e mult sub cel vest-european.

Cateva exemple concrete din jurul meu (calificare & profesie actuala):

1. Inginer constructor – administratorul unui business de vanzare si distributie de instrumente muzicale,
2. Absolvent filologie – online marketer,
3. Profesor de muzica – web designer,
4. Balerina – transatoare de carne intr-o carmangerie,
5. Vitriniera (profesie existenta inainte de ‘90 – echivalentul actual ar fi o combinatie intre DTP si design interior) – vanzatoare intr-un magazin cu profil muzical,
6. Filolog – secretara intr-un birou notarial,
7. Depanator TV – ghid turistic,
8. Profesoara de pian – vanzatoare intr-o florarie,
9. Cercetator-fizician – profesor de matematica,
10. Inginer in industria miniera – contabil,
11. Violonist – om de afaceri,
12. Ziarist – manager in zona artelor,
13. Absolvent canto – instructor de arte martiale,
14. Sculptor – horticultor,
15. Absolventa teologie – educatoare intr-o gradinita,
16. Profesor de muzica – muncitor intr-o fabrica Audi,
17. Regizor teatru – casier intr-un supermarket,
18. Filosof – taximetrist,
19. Chimist – agent imobiliar,
20. Avocat – muzician profesionist

Daca-ti place ideea, simte-te liber sa continui lista pe blogul tau, cu ajutorul cititorilor.
Distractie placuta!

Niciodata nu mi-au placut urarile de sanatate, chiar daca am inteles rolul lor. Mi se parea ca nevoia de sanatate se subintelege si nu trebuie pusa-n cuvinte. Probabil ca asta-i perspectiva omului sanatos, perspectiva celui care prefera sa evite discutiile despre boli, iar cel care sufera din cauza lor se raporteaza diferit chiar si la o urare aparent banala.

Nu o data mi-am pus intrebarea de ce unii traiesc o viata intreaga fara sa aiba probleme majore, iar altii sufera din prima zi pana-n ultima? De ce unii se-mbolnavesc si ne parasesc prematur, la 20-30 de ani, iar altii ne sunt alaturi pana la varsta de 80-90 de ani?

Dincolo de mostenirea genetica, ce mecanism stabileste cine cat timp are la dispozitie si in ce conditii? Exista cauzalitate in povestea asta? Pe linie generationala exista un fir spiritual* care converteste neascultarea in suferinta?

Ca valoare umana si ca perspective de viata, care-i diferenta dintre o tanara de 31 de ani din Romania si Keith Richards? Ea proaspat casatorita, suflet bun, echilibrata, persoana placuta – el, “a former junkie“, un rock star care a gustat din toate nebuniile acestei lumi. El traieste, ea nu. De ce?!

Cine a fost sa-i viziteze pe copiii de la oncologie? Cine are puterea s-o faca? In ce fel li se poate vorbi despre Dumnezeu unui copil ros de cancer si parintilor lui? Unde-i intelepciunea pastorala in astfel de cazuri? Sunt preoti si pastori care se apropie de patul de moarte al unui copil de 3-4 ani ca sa-i vorbeasca despre viata? Unde-i puterea vindecatoare a lui Dumnezeu, care ar trebui sa se manifeste prin noi, ucenicii post-moderni?

De ce toate astea?!…

* Dupa ce l-a vindecat pe slabanogul de 38 de ani, Isus i-a spus: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau.” – Ioan 5, 14.

Foto: Michael Flick, sub licenta Creative Commons

Pe usa de intrare de la Alpha Bank, Sucursala Cluj, este un autocolant cu mesajul “Fara pistol!”. Ar fi interesant de aflat cati dintre cei care planuiesc jefuirea unei banci sunt interesati daca-i voie sau nu cu arma in banca?

2. BISTRO VIENA

Bistro Viena, situat langa casa Matei Corvin, e un local mic si placut. E deosebit prin terasa interioara linistita in care atmosfera e “ca din poveste”. Mobilier vechi, papusi vechi, muraturi in borcanele de pe rafturi… parca ar fi “o bucata de trecut”. Mancarea cu specific austriac e de nota 10, de la partea estetica pana la gust. Merita incercat!

3. ADOBE CS2 PREMIUM

Cu niste ani in urma am cumparat Adobe Creative Suite 2 Premium, versiunea Education. Nu-l mai folosesc de mult si as vrea sa-l vand. Daca cineva-i interesat, ma poate contacta prin email: contact [coada de maimuta] bassplayer [punct] ro.

4. INTR-UN LOCAL

Aseara am intrat intr-un local si am facut-o atat de discret, incat nici dupa 15 minute n-a venit nimeni sa ma intrebe ce caut acolo. In apararea lor trebuie sa spun ca m-am pozitionat strategic intr-un colt si n-am fost la vedere. Ascultam rasetele din sala principala, de unde ar fi trebuit sa vina “mantuirea”. Pana la urma, nu m-am simtit rau stand pe scaun, dar, din cate-mi dau seama, prezenta mea acolo a fost destul de inutila pentru ambele parti…

Exista calitati care, cu trecerea timpului, par a deveni defecte. Sinceritatea e una dintre ele. Pornesti la drum invatand de la adultii apropiati ca nu-i voie sa minti si, la un moment dat, dupa ce te faci mare, alti adulti iti dau de inteles ca nu-i sanatos sa spui ce gandesti. Primii au fost parintii, iar cei din a doua categorie niste proaspat maturizati. E o situatie bizara pentru ca ti se cere ceva nefiresc.

In majoritatea cazurilor, comunicarea dintre adulti e un dialog din care nu intelegi mare lucru pentru ca… n-ai din ce sa intelegi mare lucru… Formule politicoase, diplomatie seaca si o mare doza de ipocrizie, la atat se rezuma. Exista o conventie nescrisa, tacita si unanim acceptata, ceva de genul “Tu nu-mi spui lucruri pe care n-as vrea sa le aud si eu nu-ti spun lucruri pe care n-ai vrea sa le auzi.” – din cate observ, functioneaza perfect.

La nivel practic, problema e ca nu uiti* cine cum s-a comportat cu tine cu 10-15 ani in urma si stii foarte bine cine ce parere a avut despre tine. E greu sa accepti (si sa intorci) un gest politicos de la un fost coleg de clasa, care timp de patru/opt/doispe ani nu te-a scos din “Fraiere!”… Evident, stii ca nu si-a schimbat parerea despre tine, doar si-a adaptat atitudinea la asteptarile sociale.

O alta problema-i ca se intampla ca nici dupa o discutie lunga sa nu stii cum stau lucrurile. Discuti cu cineva despre teme serioase care va privesc pe amandoi si te ridici de la masa ca dupa trei sute de vodca**, fara sa stii ce s-a intamplat cu tine in ultimele doua ore…

Sinceritatea incomodeaza si… incomodeaza rau! E ca si cum ai trece fraudulos frontiera si te-ai mira ca ai primit cateva gloante. De ce sa te miri? Nu numai ca aduci o stare de tensiune spunand lucruri pe care nimeni nu vrea sa le auda, dar si strici seara care, fara excesul tau de sinceriate, ar fi putut fi perfecta.

Poate ca asta-i motivul pentru care imi petrec singur serile…

*nu despre “a nu ierta” e vorba…
**nu consum…

Foto: Eva Funderburgh, sub licenta Creative Commons

Intr-o discutie* cu Radu Soviani, analistul financiar Razvan Temesan, fost director Bancorex, a facut unele aprecieri deosebit de interesante despre perspectivele viitorului economic al tarii. Previziunile lui Temesan sunt logice si usor de inteles chiar si pentru cineva care doar prin administrarea bugetului propriu are legatura cu mediul fiscal.

Cateva ganduri…

1. Criza datoriilor bugetare provine dintr-o slabiciune in gestiunea banilor publici.

2. Semnarea si ajungerea la un acord cadru insemna ca tarile debitoare cedeaza de buna voie o parte din suveranitate, in situatia unei crize generate de propria lor incapacitate de gestiune a banilor publici.

3. Renuntarea partiala la suveranitate va avea efecte benefice asupra populatiei. Efectele crizei vor fi mai mici si gestiunea banilor publici va fi mai corecta.

4. Romania nu are sanse sa iasa din criza pana nu va sistematiza si accelera utilizarea fondurilor europene si nu va crea premise prin masuri politice si fiscale ca muncitorii romani sa gaseasca cea mai mare siguranta a fondurilor acasa, in tara. De exemplu, un muncitor roman din Spania, chiar daca locuieste acolo, sa devina investitor in Romania si sa-si fructifice banii mai bine decat oriunde altundeva.

5. In cazul renuntarii benevole la o parte din suveranitate, clasa politica va avea de suferit pentru ca ea este instrumentul suveranitatii. Poporul va fi mai bine.

6. Preferabil ar fi ca suveranitatea sa fie cedata (partial) in favoarea Uniunii Europene si nu in favoarea FNI. Institutiile europene au capacitatea de a introduce o disciplina financiara mult mai serioasa, de a crea premisele pentru evitarea crizelor si pentru crestere economica durabila si sustenabila.

7. Radu Soviani: “Acest proces de cedare a inceput si este ireversibil?”
Razvan Temesan: “Da, categoric!”

8. Criza a fost ignorata din cauza unei combinatii dintre nestiinta si constiinta neputintei.

9. “Responsabilitatea fata de poporul roman e greu de determinat pentru clasa politica.”

10. “Cesiunea de suveranitate se va materializa in faptul ca asupra bugetului local si central clasa politica din Romania nu va mai avea un cuvant prea mare de spus…”

*The Money Channel, emisiunea The Money Show din 19 iulie 2010

Foto: Trevor D., sub licenta Creative Commons

Din dorinta de a ma informa, din cand in cand comit imprudenta de a asculta Realitatea FM. Majoritatea emisiunilor din timpul zilei sunt interactive,  ascultatorii isi exprima parerile in legatura cu o tema propusa. Ideea nu e rea (cum nici libertatea de exprimare nu e…), dar e periculoasa. O buna parte (majoritatea?) a celor care intra-n direct nu sunt pregatiti pentru dialog si dau buzna-n spatiul public cu un discurs agresiv.

Cateva tipologii…

ACUZATORUL

Acuzatorul sustine ca toti politicienii sunt corupti si nu exista demnitar care sa nu fure. Nu este interesat de faptul ca legile tarii ii permit sa sesizeze orice act de coruptie la DNA, pentru ca, de fapt, nu cunoaste cazuri concrete. Acuzatorul se inspira din ce se spune la TV in talk show-urile politice si dintr-o stare de neincredere sociala. El nu are nevoie de dovezi, el “stie ce stie”.

NOSTALGICUL

Nostalgicul porneste de la premisa ca tot ce s-a facut in tara asta s-a facut in perioada pre-decembrista. Acest exemplar are toate radacinile infipte-n comunism, de care nici pe plan rational, dar nici pe cel afectiv nu se poate desprinde. Face parte din generatia celor care si-au consumat prima experienta sentimentalo-erotica intr-o uzina/fabrica (din care carau acasa tot ce putea fi apucat) sau inainte/dupa o defilare, cu steagul rosu in jurul gatului si cu basca pe freza de proletar. Ce sa-i spui omului? Ca vremurile s-au schimbat? Ca statul nu mai consoleaza sufletele pierdute sau ca exista si altele in afara pozitiei misionarului? Vezi-ti de treaba! N-ai cu cine…

DEVOTATUL

Omu’ are un idol. Ca se numeste Coposu, Iliescu, Basescu samd nu conteza. El si-a construit o imagine sora cu perfectiunea despre “eroul lui” si-l venereaza, fara rezerve. E un fel de apostol, dar unul al cauzelor pierdute pentru ca, oricum am privi lucrurile, Mantuitor a fost Unul singur. Devotatul e convins ca omul lui ar putea face multe si bune, dar nu-i lasat. Lumea-i rea cu alesul lui si el e nevoit sa-l apere. Construieste argumentatii in functie de ultimele discursuri ale acestei figuri ultra-paterne si inoata in ape fantasmagorice pana oboseste si, credeti-ma, oboseste greu…

FIDELUL

Acest supraom e cel care nu-i numai un ascultator fidel, dar si un vorbitor multiplu. Ramai suspendat cand il auzi ca face referire la interventiile sale anterioare cand “a spus ca…”, “l-a corectat pe…” sau “a punctat legat de…”. Mai ca-ti vine sa-i rogi pe cei de la Realitatea FM sa-i dea macar o diploma de “Bagator de seama sef”.

REVOLTATUL

Revoltatul n-are nevoie de un subiect anume, el e non-stop pregatit sa traga-n aer cu un “Nu se poate, domnule! E inadmisibil! Numai la noi se poate asa ceva!”. Vine la locul crimei cu o satisfactie macabra si le spune celor prezenti ca altfel nici nu s-ar fi putut intampla, doar traim in tara tuturor posibilitatilor. Acest specimen a depasit de mult limita de bun simt a frustrarii si da cu piciorul in cadavre, in loc sa intrebe daca n-ar fi nevoie de cineva sa anunte decesul si sa consoleze familia. Revoltatul e depasit de timpurile care il poarta-n spate si nu are ochi pentru schimbarile-n bine din jur.

+

Da, sunt si exceptii, vorbitori care pot fi ascultati cu maxima placere, oameni cu mult bun simt, educati, activi si cu o gandire pozitiva. Lucreaza pentru ei, lucreaza pentru tara si se intreaba ce ar putea/ce am putea face ca sa indreptam lucrurile?

Doar astia-mi plac.

Foto: jschneid, sub licenta Creative Commons

Intr-un episod recent LA Ink, l-am vazut pe Nikki Sixx intr-o discutie cu Kat Von D. Nu stiu daca mai sunt impreuna, dar in timpul filmarilor erau. Whateve’…

Kat ii povestea despre cartea ei, despre ce i-a mai ramas de facut inainte s-o dea la tipar. Era preocupata de prefata cartii, nu nu stia cine ar putea-o scrie si nici nu s-ar fi simtit confortabil sa roage pe cineva. I se parea ca ar fi fost o invitatie ca acel cineva sa scrie laudativ despre ea…

La un moment dat, Nikki i-a spus ca are o surpriza pentru ea si a scos un dosar. “Am scris cate ceva despre tine. Daca-ti place, ar putea fi prefata de care ai nevoie…“. Kat a fost impresionata si, in acelasi timp, surprinsa de gestul iubitului ei. Parea confuza…

“Vrei sa ti-l citesc?” a intrebat-o Nikki si dupa aprobarea ei tacita i-a citit textul. Parea ca-i un romantic pierdut in post-modernism, un sensibil intr-o lume insensibila. Stilul delicat al scrierii a avut efect. Kat a fost topita… Problema prefetei a fost rezolvata.

Sensibilitatea lui Nikki a fost o surpriza si pentru mine. De ce? Pentru ca-n anii ‘80-’90 gasca Motley Crue poza in party animals. Imaginea lor era de baieti rai (ma rog, cat de rai puteau fi niste rockeri glam metal…) si, in afara de cateva balade rock, n-au avut prea multe in comun cu emotiile fine…

Pana la urma, Nikki-i basist si basistii sunt oameni cu sentimente alese*. Plus ca-n decembrie va implini 52 de ani si probabil ca timpul si-a lasat amprenta si peste felul lui de a fi. Mi-a placut tipu’!

Nu va feriti copiii de el! Nu musca!
Nikki-i un inger. OK, un inger tatuat…

*nu-s de acord cu generalizarile, dar asta merge…

Foto: www.myspace.com/nikkisixx

Unii nu o fac, dar iau decizia de a renunta la tot. Isi traiesc viata fara sa mai vrea ceva de la ea. E o conventie interioara, pe care nu o fac publica. In fata societatii au un comportament asa-zis normal, dar se despart de motivatiile care dau sens existentei. Renunta la vise si la orice argument in favoarea vietii. Isi limiteaza existenta la o subzistenta pur fizica. Ei stiu ca o eventuala tentativa de sinucidere ar fi interpretata de cei din jur ca un semnal de alarma si ei nu vor publicitate. Lipsa garantiei reusitei ii tine la distanta de solutia plecarii.

Aceasta categorie sufera in tacere si se taraste printre cei care se bucura de viata. Buna dispozitie, succesele si fericirea celorlalti sunt un combustibil fin pentru nenorocirea lor. Pentru ei, forma lenta a renuntarii inseamna despartirea de aceasta lume. In cazul lor, finalul inseamna ani si ani de resemnare distructiva.

Au nevoie de cate o minune care sa-i aduca inapoi printre cei vii…

Foto: centrifuga*teatrante, sub licenta Creative Commons

Suicidul e forma finala a desprinderii de Dumnezeu. E exercitarea unui control nefiresc, dincolo de atributiile umane. Din moment ce punctul zero, constiinta existentei, ia fiinta fara consimtamantul celui in cauza, probabil ca ar fi natural ca si cel ultim sa se produca in aceleasi conditii.

Suicidul e consecinta unei dumnezeiri autoproclamate, renuntare la incredere, la versiunea consolidata a sperantei. Desigur, problemele care duc la acest rezultat sunt mult mai practice si deseori, la prima vedere, dezgolite de orice continut profund. In spatele lor insa e mult mai mult de atat. O durere (reala sau inchipuita) permite dezvoltarea unei gandiri bazate pe negare. Astfel, chiar si valorile existente devin surse de nemultumire/frustrare, desi ele de fapt nu s-au schimbat.

Din cauza interpretarilor viciate plusul devine minus. O stare sufleteasca profund negativa arde tot in jurul sau si, asemenea unui virus, nu lasa nimic neatins. Daca in astfel de circumstante cei apropiati au atitudini distructive fata de persoana in cauza (de genul “Tu nu esti bun de nimic!” sau “Tu nu valorezi nimic!”) caderea in gol primeste impulsuri noi. As indrazni sa spun ca in functie de tipul de relationare o problema personala poate deveni una cu ramificatii sociale. Neputinta unuia are sanse sa se dezvolte intr-o neputinta colectiva…

Exista cineva care sa nu se fi gandit la sinucidere sau cel putin la un somn lung din care nimeni sa nu-l trezeasca? Poate ca da, dar multi au facut-o. Nici eu nu sunt o exceptie.

Oricum ar fi fost si oricum ar fi azi, e o zi noua, prima din restul vietii noastre, o noua sansa de a ne bucura de tot ce nu ne-am bucurat ieri!

…si, daca azi nu ti-a spus nimeni, o fac eu:

Esti o persoana speciala si avem nevoie de tine!

Foto: centrifuga*teatrante, sub licenta Creative Commons

Sigur ca vorbesc cu Dumnezeu. Lumea asta pe care n-o inteleg si chiar am renuntat s-o inteleg ar spune ca sunt putin sarita. Dar cu cine sa vorbesc, daca nu cu El?”

“Incerc sa nu judec pe nimeni si nimic. Dar nu pot scapa de obsesia de a gasi un inteles. Altfel, ce rost ar avea jocul? Nici unul. Iar eu cred ca exista unul.”

“Mi-e foarte dor, foarte dor de frumos si de bun. E un dor care doare, doare chiar fizic. Doare pana la lacrimi. Am melancolia unor locuri pe care le-am vazut si care nu sunt de pe lumea asta. (…) Mi-e dor de oameni delicati si buni. De oameni destepti si generosi. De educatie si traditie. Mi-e dor de bun-simt si bunavointa.”

“Orice as face, nu pot intelege timpul in care traiesc. Si tot incerc, si vad in jurul meu oameni depresivi care si ei incearca sa inteleaga sau sa accepte. Ni se spune tot timpul ca trebuie sa ne adaptam. La ce? Cum sa ma pot adapta la o lume urata si bolnava? Pentru ca ochii mei asa o vad, ca pe o lume pur si simplu bolnava. Nu, nu vreau sa fiu bolnava, nu, nu am cum sa ma adaptez si nu vreau deloc sa ma adaptez. Ar insemna sa ma aliniez la un sistem sau la o existenta sau la o realitate care pentru mine e stricata si nu are decat un singur drum, spre caderea totala. Nu. Mai bine raman pe dinafara, mai bine zbor din cand in cand si ma topesc in cer, mai bine scriu de nebuna cuvinte dupa cuvinte decat sa traiesc in si cu lumea pe care o vad.”

“Traim niste timpuri nebune. Sunt oameni care intreaba: dar de fapt ce inseamna bun si rau? Cine poate spune ce e bun si ce e rau? Pe mine asta ma inspaimanta. E ca si cand ai intreba: in sistemul in care traim, unde e cerul si unde e pamantul? Care e susul si care e josul? Pai daca stau cu picioarele pe pamant, e simplu. Cerul e sus, pamantul e jos.”

Fragmente din “Jurnal 2003-2009″, Oana Pellea / Humanitas, 2009

Foto: Alex Galmeanu