Niciodata nu mi-au placut urarile de sanatate, chiar daca am inteles rolul lor. Mi se parea ca nevoia de sanatate se subintelege si nu trebuie pusa-n cuvinte. Probabil ca asta-i perspectiva omului sanatos, perspectiva celui care prefera sa evite discutiile despre boli, iar cel care sufera din cauza lor se raporteaza diferit chiar si la o urare aparent banala.

Nu o data mi-am pus intrebarea de ce unii traiesc o viata intreaga fara sa aiba probleme majore, iar altii sufera din prima zi pana-n ultima? De ce unii se-mbolnavesc si ne parasesc prematur, la 20-30 de ani, iar altii ne sunt alaturi pana la varsta de 80-90 de ani?

Dincolo de mostenirea genetica, ce mecanism stabileste cine cat timp are la dispozitie si in ce conditii? Exista cauzalitate in povestea asta? Pe linie generationala exista un fir spiritual* care converteste neascultarea in suferinta?

Ca valoare umana si ca perspective de viata, care-i diferenta dintre o tanara de 31 de ani din Romania si Keith Richards? Ea proaspat casatorita, suflet bun, echilibrata, persoana placuta – el, “a former junkie“, un rock star care a gustat din toate nebuniile acestei lumi. El traieste, ea nu. De ce?!

Cine a fost sa-i viziteze pe copiii de la oncologie? Cine are puterea s-o faca? In ce fel li se poate vorbi despre Dumnezeu unui copil ros de cancer si parintilor lui? Unde-i intelepciunea pastorala in astfel de cazuri? Sunt preoti si pastori care se apropie de patul de moarte al unui copil de 3-4 ani ca sa-i vorbeasca despre viata? Unde-i puterea vindecatoare a lui Dumnezeu, care ar trebui sa se manifeste prin noi, ucenicii post-moderni?

De ce toate astea?!…

* Dupa ce l-a vindecat pe slabanogul de 38 de ani, Isus i-a spus: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau.” – Ioan 5, 14.

Foto: Michael Flick, sub licenta Creative Commons

A trecut inca o saptamana si, pentru mine, a trecut cu bine. Simt nevoia sa ma opresc si “sa-mi ajustez profilul”, ca pe axa smerenie – aroganta sa fiu mai aproape de prima.

Cred ca-i momentul sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru cateva “amanunte”:

1. am avut si in ultimele sapte zile un acoperis deasupra mea, liniste si pereti neincercati de ape,
2. am avut ce bea si ce manca dimineata, la pranz si seara,
3. am putut lucra, am avut inspiratie si s-au nascut niste lucruri interesante,
4. mi-am putut trai viata spirituala liber, fara sa fiu persecutat pentru credinta mea,
5. am putut exista fara sa fac greseli majore,
6. am reusit sa mai fac cativa pasi inspre implinirea unor vise,
7. am fost iubit si mi s-a permis sa iubesc

Sunt recunoscator pentru aceste lucruri si sper sa nu ma-ndepartez de esenta lor nici atunci cand nu ma gandesc la ele in acest fel…

Foto: Superrune, sub licenta Creative Commons

Ce rezolvi?
Ce demonstrezi?…

Crezi ca pentru societate va conta gestul tau? Crezi ca vei deveni mai mult decat o cifra intr-o statistica?
Crezi ca lumea asta pragmatica are nevoie de “melodrama” unui anonim?
Crezi ca agitatia din jur se va opri macar pentru o clipa din cauza ta?
Crezi ca, undeva, ferita de ochii curiosilor neavizati, exista o Carte de Aur cu numele celor care au ales sa plece?
Crezi ca, undeva, exista o elita care priveste cu admiratie aceasta forma de renuntare?
Crezi ca, brusc, vei deveni faimos si mormantul tau nu va rezista sub greutatea coroanelor?
Crezi ca vei deveni un simbol? Un fel de Che Guevara sau John Lennon si chipul tau va ajunge pe tricouri?
Crezi ca scrisoarea ta de adio va misca munti si va fi o revelatie?
Crezi ca vei avea o reputatie post-mortem de invidiat?
Crezi ca in urma pasului facut se va rezolva macar una dintre problemele lumii?
Crezi ca, in afara de admiratia pentru luptatori, exista admiratie si pentru cei care evita lupta?
Crezi ca problemele tale sunt cele mai mari?
Crezi ca doar situatia ta pare fara iesire?
Crezi ca vei lasa ceva in urma ta, in afara de durerea cauzata celor apropiati?
Crezi ca din ochii maica-tii se vor usca vreodata lacrimile?
Crezi ca va veni ziua in care tatal tau, cel care in tine a vazut perpetuarea vietii, se va linisti?
Crezi ca sora ta/fratele tau va uita vreodata cum v-ati jucat impreuna in curtea casei in care ati copilarit?
Crezi ca suicidul e singura solutie pentru tine?
Crezi ca ai gasit drumul spre salvare?!…

M-am trezit cu aceste intrebari dupa ce am citit materialul despre Sergiu Comsa, studentul de la arhitectura care s-a aruncat de pe cladirea in care lucra. Nu am intentia sa minimalizez problemele altora, dar… imi pun intrebarea, ce rezolva suicidul? Cred ca nimic. Absolut nimic.

Mi se pare ca e un gest care, in loc sa elibereze, duce intr-o directie nedorita. E foarte posibil ca incheierea voluntara a socotelilor cu viata sa duca intr-un loc unde-i infinit mai greu decat aici, pe pamant…

Sergiu a lasat un bilet pe care a scris “un indemn pentru semeni”: “Nu va mai prostiti, si treziti-va, traiti si bucurati-va de imprejurimi, nu le distrugeti. Nu exista rai, nici iad, exista doar suflet. Simtiti-l!”

Nu exista?
Oare?…

Foto: practicalowl, sub licenta Creative Commons

Iesi cu masina din oras si, apropiindu-te de portiunea unde soseaua aproape atinge raul, observi o silueta in apa. La-nceput nu esti sigur daca e “cineva” sau “ceva”, dar cu diminuarea distantei iti dai seama ca e un barbat, un barbat care gesticuleaza si pare sa spuna ceva. Prin miscarile largi, pline de patos, omul da senzatia ca-i sigur pe sine. Te-ntrebi instantaneu ce-i cu nebunul acela si de ce nu-l intreaba politia de sanatate. Sa te opresti si sa-l asculti nici nu poate fi vorba. Nu ai nici timp si nici nervi pentru nebuni.

Ce a functionat cu doua mii de ani in urma, e usor depasit. Ce a fost eficient pentru Ioan Botezatorul ar fi ridicol pentru un profet post-modern.

Oare cum s-ar descurca un Ioan Botezatorul 2.0 in 2010? Ce strategie de marketing ar aborda? Crestinii traditionalisti mi-ar raspunde ca Dumnezeu nu are nevoie de niciun plan din partea noastra, cu atat mai putin de unul de marketing, iar eu le-as raspunde ca acum Facebook e dumnezeu…

Adevarul e la mijloc. Dumnezeu nu ar fi substituit, dar canalele de comunicare ar fi usor diferite de cele prin care a fost anuntata venirea Mantuitorului. Ioan B. si-ar crea o pagina Facebook, una de Twitter si poate ca s-ar apuca si de blogging. Totusi, ar fi interesant de urmarit cum si-ar face prieteni pe ChipCarte si cum ar reusi sa convinga twitteristii preocupati de Tweet Meet-uri sa-l urmareasca?

Din moment ce ar fi trimis de Dumnezeu, sunt sigur ca misiunea lui nu s-ar impiedica de aspecte procedurale, chiar daca lipsa apei din online ar putea crea niste probleme…

Foto: picstout, sub licenta Creative Commons

In timp ce sus-pusii au pus la punct ultimele detalii legate de restructurarea cheltuielilor publice, eu m-am ocupat cu ceva mai putin ofensiv. Saptamana asta am inregistrat partile de bas pentru sapte piese dintre care sase vor fi incluse pe primul album de lauda si inchinare al Centrului Crestin Caleb.

Am lucrat cu Calin Ciupe*, dupa tobe, basul a fost al doilea instrument inregistrat. Urmeaza chitarele [da, asa-i corect...] s.a.m.d.

Suntem entuziasmati de material – parca se intampla ceva ce-si are originile dincolo de noi, ceva ce nu noi controlam…

Fragment [tobe & bas] din “Domnul Vietii” – compozitor: Nimrod Szedlacsek

Fragment [tobe & bas] din “A generation” [titlu de lucru] – compozitor: Nimrod Szedlacsek

*producator album C.C.C. [inregistrare, mixaj, masterizare & alte subtilitati...]

Va fi o zi ca toate celelalte. Peste o saptamana sau peste patruzeci de ani… nu stiu si nici nu am voie sa stiu. Nimic nu va prevesti ceva extraordinar si, intr-un fel, nici nu va fi. Orele vor trece cu viteza cunoscuta, fara ezitare. Aerul va respira cum m-a obisnuit, la fel de greoi ca de obicei. Deasupra mea, acelasi gri prafuit…

Se va intampla pe neasteptate. Pentru a evita confruntarea, va alege un moment in care nu ma voi gandi la ea. Ma va atinge de undeva, de jos, si se va raspandi. Pornind din talpi spre partea superioara a corpului, caldura ei va trece prin fiecare dintre membre. Va fi botezul despartirii de tot ce am stiut despre viata, pana in acel moment.

Acea senzatie ma va opri si va stopa orice tentativa de miscare. La fel ca o mangaiere, ma va consola pentru recunoasterea momentului si va dizolva orice urma de gand panicard.
Va urma o perceptie confuza a simturilor si o imagine difuza despre control. Voi inceta a mai fi eu insumi si… voi inceta a mai fi.

Dar, in acest proces, va exista un moment care imi va permite sa vad prin ce am trecut. Va fi un montagne russe al imaginilor, fiecare cu substratul spiritual aferent. Va fi despartirea mea de mine, de faptele mele si de consecintele lor – revelatia suprema cu privire la ce a fost si ce va urma. Imi doresc un singur lucru. Imi doresc ca printre acele imagini despre urmarile deciziilor luate sa nu descopar niciuna care sa fi schimbat ireversibil vreo viata, in sens negativ. Nu poate fi altfel!

Imagine: istockphoto.com

Smecherul evanghelic* este crestinul evanghelic pentru care smerenia, formele de evlavie si credinta sunt surse (si) de profit. Profit social si material. El e deosebit de descurcaret, tot timpul in “focul evenimentelor”, langa personajele marcante ale comunitatii, langa “cei care conteaza”.

Smecherul evanghelic, intr-o privinta, e discret. Isi cultiva interesele in tacere si evita sa intre-n discutii “grele” despre teme sensibile, precum situatie materiala sau ierarhie sociala, poate si pentru ca ar falsa flagrant intr-un cor ad-hoc al nemultumirilor.

Smecherul evanghelic are o situatie materiala mult peste medie sau e chiar bogat. Pentru un “outsider”, sursa binecuvantarilor de care acesta se bucura e incerta si plina de mistere. Educatia lui nu este in relatie directa cu “valoarea” lui financiara, nu studiile superioare sunt premisa succesului sau.

Smecherul evanghelic e o prezenta, oarecum, placuta. Om al conjuncturilor favorabile, stie ca pentru a fructifica fiecare relatie are nevoie de un caracter echilibrat. Evita “dansul pe sarma” si se pozitioneaza-n centru pe scala opiniilor si atitudinilor dintre extreme.

Smecherul evanghelic este un personaj indispensabil, nu numai in viziunea lui, ci si a in a celor cu care colaboreaza. Are o abilitate speciala de a-si sustine utilitatea, fara cuvinte – el e tornada solutiilor si a relatiilor cu folos. Face si desface cu o incredere de sine surprinzatoare.

Smecherul evanghelic considera ca bunurile dobandite i se cuvin. Tot ce poseda este din partea lui Dumnezeu si, din aceasta perspectiva, nu exista nemeritat sau prea mult. El doar joaca rolul care i s-a distribuit de Sus, fara prea multe carcoteli.

Smecherul evanghelic e cel care, la caldura semineului din vila proprie, rezolva reducerea costurilor aferente unui eveniment de profil. Nu intelege nevoia profesionalizarii departamentului inchinarii si aplica un tratament financiar in consecinta. El este cel care stie cum se poate eficientiza propagarea evangheliei, inclusiv din punct de vedere material. Obtine fonduri, dar nu are bani. Trimite rapoarte detaliate finantatorilor, insa despre costul moral al subfinantarii nu scoate o vorba.

Smecherul evanghelic nu-si asuma provocari majore. Pentru el, drumul batatorit e cel sigur si nici macar dinamica proprie crestinismului nu-l dezechilibreaza. Nu este spirit revolutionar, prefera umbra formulelor conservatoare.

Smecherul evanghelic cunoaste codul textelor politicoase si utile. Cand vrea sa obtina ceva e prietenos, generos si rabdator. Cu privire la scopurile sale, e consecvent si neobosit.

Smecherul evanghelic, de regula, nu-i un om rau si e chiar credincios.
In afara de smecherie, nimic nu i se poate reprosa…

*sunt sigur ca acest gen de personaj poate fi gasit si in alte comunitati, religioase sau nu

Foto: istockphoto.com

Citesc pe realitatea.net, in sectiunea “Cele mai importante stiri”, ca premierul Emil Boc a facut o vizita la o fabrica de mobila si ca “a imbracat halatul de tamplar, a taiat bucati de lemn la un fierastrau circular, amintindu-si de vremea copilariei, cand slefuia rame de tablou impreuna cu mama sa“.

Nu pot sa nu ma gandesc la o analogie si sa nu mi-l imaginez pe dl. Boc inainte de inceperea unui concert 4motion, in fata unei sali pline de “Jesus freaks”…

- Domnule Sebestyen, pot sa va incerc basul? Dati-mi-l un pic sa vad cum suna!…
- Da, sigur, poftiti…
- Da, da, asa… usor-usor… vedeti ca am reusit?… – si basul apasa umar de premier. Da-i greu, dom’le, cate kile o fi avand?… si dumneata cat il tii la gat?… Nu amortesti?…

Se aud cateva ciupituri stangace, dupa care, adresandu-se intregii sali, dl. Boc spune:

- Sa stiti ca, la varsta voastra, si eu am frecventat intalnirile bisericii organizate pentru tineri. Si acum ma duc la biserica, dar mai rar… stiti, sunt foarte ocupat…

Cand caruselul penibilului ia viteza, nimeni nu-l mai opreste. Targ de oi, ajun de craciun, incepere de an scolar, inaugurarea unei noi linii de productie intr-o fabrica/uzina, lansarea unui model auto, balul operei s.a.m.d., toate sunt ocazii bune pentru “contopirea” personajului politic cu masele, printr-un discurs individualizat, usor si nefiresc de intim.

Respect autoritatea legitima – legitima, inclusiv, din punct de vedere moral -, dar daca cel care o personifica se coboara la un nivel la care nu are ce cauta, acest respect are de suferit…

Pastrati-va demnitatea, doamnelor si domnilor politicieni! E greu de gasit ceva mai umilitor decat comportamentul neadecvat statutului.

Foto: istockphoto.com

Pe “la noi” exista un obicei nefericit: acela de a spune lucruri mari, apreciative, despre persoane/personalitati care si-au incheiat socotelile cu cele lumesti si ne-au parasit pentru totdeauna. Doar un exemplu: Laura Stoica. Dupa moartea ei, brusc, a fost ridicata in slavi si de cei care, in timpul vietii ei, n-au dat nici doi bani pe existenta si cariera ei artistica…

Mi-am propus sa rup aceasta blestemata traditie si sa va prezint (sau sa va readuc in memorie) cativa dintre “coexistentii” mei, oameni care, intr-un fel sau altul, m-au inspirat. Nu o fac asteptand ceva si nu am intentia de a-mi inlesni “drumul spre fericire” spunand lucruri pozitive despre unul sau altul. O fac doar pentru ca, pur si simplu, in decursul timpului, aceste suflete au rezonat intr-o lume care s-a intersectat cu lumea mea.

Fara prejudecati, da?! OK, incep…

A-Z*

Adrian Crisztea

Un om simplu, un pastor care nu are nevoie sa Ii fie prezentat lui Dumnezeu pentru simplul motiv ca Dumnezeu il cunoaste. O continua sursa de dragoste, revelatii si intelepciune.

Dan Puric

Daca alegi sa vorbesti despre Dumnezeu (Tatal) si Isus Cristos (Fiul) in spatiul public, vor aparea si accentele cinice la adresa ta. Asa s-a intamplat si in cazul lui Dan Puric, comentariile de acest gen – ce-i drept, de regula, fine – nu lipsesc din paginile presei culturale. Puric este un “teolog” nativ, un povestitor captivant, care (din punctul meu de vedere) refuza “nationalizarea” Adevarului si-l plaseaza acolo unde-i este locul, in spatiul transcultic.

Florin Barbu

A creat o comunitate (de care noi, basistii, ne bucuram), a avut un aport important in normalizarea relatiilor dintre muzicieni si a impartasit cu cei interesati tot ce stie despre muzica si viata. Intotdeauna bine dispus, placut si gata sa ajute.

Markus Grosskopf

Datorita lui Markus Grosskopf, basistul din Helloween, am inceput sa cant la bas. Pur si simplu, m-a impresionat prin gandirea lui muzicala, prin liniile sale de bas si prin felul lui de a fi. E un spirit plin de energie pozitiva si de bucurie. God bless you, Markus!

Stefan Nagy

Fostul baterist din Semnal M, Stefan Nagy, a fost cel care a mediat multe conflicte dintre muzicienii clujeni si a adus echilibru in situatii… greu dezechilibrate. A fost inteleptul in mijlocul unei gasti “nebune” care, din cauza luptelor ego, si-a ratat sansa sa devina o comunitate. Un om cald care nu se sfieste sa vorbeasca despre Dumnezeu, vindecare si alte subiecte delicioase…

Lucruri pozitive pot fi spuse doar post mortem?!…

*dupa prenume

Foto: istockphoto.com

Daca nu pot scrie de bine despre anul recent “stins”, merita s-o fac? Da, insa doar pentru ca experientele mele – la fel de (putin) importante ca si experientele altora… – sunt parte dintr-un puzzle construit din adevaruri purificatoare.

CINISM CONTRARIANT

2009 a fost anul care parea ca vine de niciunde si se indreapta spre nicaieri. Si-a indeplinit rolul cu un aer rece, distant si tacut. N-a fost receptiv la rugaciunile noastre* si ne-a aratat ca nu este nimic extraordinar in a ne ignora. Fara compasiune, la un moment dat, ne-a silit sa ne uitam in ochii unei realitati necunoscute, in ochii unui sir de intamplari parca absurde. Ne-am unit si am incercat sa ne impotrivim, dar… nimic. Sub forta unui cinism contrariant, privirile noastre au ramas tintuite catre pamant…

INUTILITATE

Sentimentul inutilitatii nu m-a lasat singur si nu mi-a permis sa ma bucur de solitudine. Rolul lui a fost, totusi, nuantat. Unele momente au adus satisfactii, dar ele nu s-au putut defini ca reusite. Cauzele sunt diverse, dar cea mai importanta a fost lipsa rezultatului. Nu vreau sa fiu mai concret… cel putin, nu acum…

Sentimentul de inutilitate si-a aratat coltii si in privinta evolutiei personale. Multe evenimente & activitati s-au consumat fara a lasa ceva consistent in urma.

O imagine recurenta: seara, dupa un concert, intr-un taxi, singur, stiind ca, de fapt, nimic nu s-a schimbat nici in viata mea, nici in viata celor carora le-am cantat… stiind ca orele dinaintea somnului vor fi un spatiu perfect pentru ecoul unor sentimente imposibil de ignorat…

O NOUA PERSPECTIVA

Cand moartea trece pe langa tine la mica distanta, te atinge.
Pierderea suferita m-a schimbat si perspectivele s-au transformat. Nu-mi fac planuri si inteleg mai bine ca oricand inainte ca viata mea nu este in mainile mele.

Da, imi doresc unele lucruri, da, fac pasi in directiile respective, dar refuz sa fac planuri. Mi s-ar parea profund nepotrivit sa spun:

- in 2010 voi…
- in 2011 voi…
- in 2012 voi…

Ma rezum la nevoia de har.
E singura mea certitudine pentru 2010…

*familie

Foto: stockxpert.com